Melomanii timişoreni vor putea asculta celebrul „Concert în re major pentru vioară şi orchestră, op. 35” şi „Simfonia a V-a în mi minor, op. 64”.
Concertul a fost început în martie 1878, la Clarand, lângă lacul Geneva, unde Ceaikovski se afla pentru a-şi reveni din criza depresivă datorată ruinării căsătoriei sale. Acesta a fost dedicat violonistului Adolf Brodskij, care l-a cântat în prima audiţie europeană la Viena, în 1881, sub conducerea lui Hans Richter. Privit prin prisma structurii formei, concertul a fost conceput în ideea modelului clasic, deşi prin Ceaikovski suntem în plin romantism, unde forma începe să urmeze tot mai mult curajul sentimentelor. Concertul este o piatră de încercare pentru orice violonist, iar vineri, publicul timişorean îl va putea savura în interpretarea maestrului Gabriel Croitoru. Cât despre „Simfonia a V-a”, aceasta este o lucrare dedicată de Ceaikovski directorului Societăţii filarmonice din Hamburg. A fost executată în primă audiţie la Petersburg în 1888, sub conducerea autorului. Ceaikovski a renunţat aici la tot ce este aspru şi violent. Calitatea principală este bogăţia temelor, expresivitatea şi o dezvoltare muzicală lină, fără asperităţi. Concertul simfonic de vineri seara va fi dirijat de maestrul Radu Popa şi va începe la ora 19.
Citiți principiile noastre de moderare aici!