Prin înțelegerea celor doi lideri județeni, controalele pe drumurile de legătură dintre Timiș și Arad vor fi intensificate, pentru a se găsi soluții în cazul celor care circulă peste limitele admise de greutate și care deteriorează drumurile județene.
Cei doi președinți județeni s-au deplasat la cântarul de la intrarea în Alioș, la limita cu județul Arad spre Lipova, un loc strategic, în care au loc cel mai frecvent depășiri de tonaj. Pe teren s-a stabilit ca angajați ai Primăriei Mașloc să fie detașați temporar la Consiliul Județean, pentru a se ocupa strict de acest punct de lucru, cu activitate zilnică.
„Președintele Consiliului Județean i-a convocat într-o ședință de lucru la fața locului pe specialiștii serviciului juridic și ai direcției tehnice a Consiliului Județean, invitat fiind și primarul comunei Mașloc. S-a dorit astfel identificarea celor mai bune soluții pentru eficientizarea controlului cu acest cântar”, transmit reprezentanții CJ Timiș.
Cântarul de la intrarea în Alioș va fi automatizat, spun cei de la CJ Timiș, iar în planurile celor de la județ este și modernizarea drumului de la Alioș, de la nodul cu A1 la limita cu județul Arad.
Trimite articolul
XAr fi prea frumos sa se reabiliteze acest drum dj 691 și să se rezolve problema basculantelor ce tranzitează zilnic acest drum de ani de zile. O alta problema observată pe acest drum este mizeria de pe marginea acestuia între A1 și Pișchia. Un sistem de supraveghere ar ajuta .
-
Pe unde sa treaca basculantele?? Prin aer?
Trebuie reglementata bine treaba pentru ca nu e asa simplu .sunt doua orase care nu au centuri inchise , sa ocolesti 30 de km mi se pare absurd , la f3l si autorizatia de transport pe 24h cate transporturi vrei , o porcarie-
Sa reabiliteze drumul,astfel încât să suporte greutatea mare a basculantelor. Iar cei ce depășesc să plătească autorizații speciale de transport, iar banii sa intre la întreținerea drumului
-
Nu interzice basculantelor sa sa utilizeze drumul, ci doar sa respecte limita de tonaj. Transportatorii le incarca pana la refuz, pentru a mai ciupi niste bani.
-
Basculantele daca sunt de 16 tone, sa nu duca 20 tone. Mizeria de pe marginea drumului este facuta de gunoaiele de oameni care arunca pe geam resturi. Amenzile grase i-ar potoli.
-
IN VECI POMENIREA LORRRR, VEȘNICĂ POMENIRE AUTORITĂȚILOR, CEREM CONTROALE DĂM AMENZI CARE MERG ÎN BUZUNARELE LOR, DAR SOLUȚII AVEȚI, MĂ BURDUHANIILOR. MĂSCĂRICI CE FACEȚI PARTE DIN AUTORITĂȚILE LOCALE. VAI DE PĂMÂNTUL PE CARE CĂLCAȚI.
Trebuie interzisa circulatia barjelor , basculantelor care au distrus 20 de ani soseaua Alios – Timisoara , ]n beneficiul oportunistilor agreati de catre CJ Timis , alde bozesani , milutinovesti , pisici , etc, . Cantarul este de decor de aprox 3 ani , cu oameni platiti pe degeaba pentru ca nu este functional , n-au cantarit nici un sac de cartofi . Tarziu nea Aline cauta alte rute care sa fie folosite contra unor taxe substantiale si cu sosea solid facuta , cum este Tm-Ar , de catre italieni.
Eu trec cel putin de doua ori pe saptamana pe langa cantarul de la Alios, e mereu supravegheat dar nu cantareste nimic. Cand chiar se fac controale toti soferii de basculante stau prin parcari. Ar fi mult mai simplu daca s-ar monta un limitator de inaltime si atunci toti care depasesc inaltimea ar trebui sa treaca peste cantar. Problema nu e ca se transporta mult pe acolo ci aceea ca nu se respenta tonajul. Drumul nu suporta atata tonaj si mereu se strica. In cursul saptamanii trec basculante din 20 in 20 de secunde, Zici ca sunt in coloana. Din cate am inteles nu se vrea sa se faca nimic pentru ca balastierele si basculantele sunt ale unor baieti destepti care ung bine ce nu merge. Ca de altfel orice in tara asta in care noi stam si ne uitam cum altii isi bat joc. Ar trebui sa protestam, sa blocam drumul de exemplu. Într-o zi sa ne strangem mai multi si sa mergem sa blocam drumul intre Lipova si Masloc sa nu mai lasam nici o bascula necantarita. In tara asta de cacat nu se poate face nimic fara forta. De exemplu in urma cu cativa ani drumul era si mai distrus mai ales pe portiunea dintre Alios si Neudorf si soferii de basculante s-au gandit sa treaca prin Chesint ca sa nu mai mearga pe drumul judetean distrus de ei de fapt. Si atunci locuitorii din Chesint au iesit si i-au oprit cu pari si cu pietre ca in evul mediu, pentru ca tupeul acestor baieti destepti e de evul mediu si nu se poate indrepta fara metode din evul mediu.
Ba baiatule ce mare intrepridere au realizat astia….ba astia is loviti rau cu leuca. Cu asta se ocupa asa o mare pozitie ca a lui Nica…?!!!
Credeam ca fac ceva concortiu, unesc ceva companii judetene detransport de energie, de gaz, canal , apa, cooperativa agricola si alimentara si le eploateaza mai bine si fac profituri si inoveaza in tehnologii ca au unversitati la indemana…cand colo cantare intre judete, sali de sport, si altele in divertisment…bravoo ba PNL-istilor si USSR-istilor sunteti clar al mai slabi si mai tradatori mai ales ca aci ai vostrii de la centru vezi Florin Katz zis Catu si Klaun Sparanghel pregatesc marea devalizare si sa dea la Austrieci ce a mai ramas din bijuteriile coroanei: HIDROELECTRICA, CEC, TRANELECTRICA< TRANSGAZ, ROMGAZ, ROMSILVA!!!!
NimeNica ar fi un aradean la origini ,cu parinti dovediti prin servicii de informatii !? Sunt doar’,stiri pe surse’,sau cu resurse ?
-
Ete nah. Si voi credeati ca Nica cum a terminat facultatea a ajuns primar asa la oha!
-
Astia de la ‘doipeunsfert’are spirit de observatie dezvoltat si vaste cunostinte…
-
fostii șoferi de basculanta Fonta sau Buboi ajunși directori la ISCTT doar pe cai neortodoxe rezolva problema…opresc tirurile lor din circulație și e rezolvata problema…ei fiind directori își permit sa încalce legea….legea e ptr prostii care plătesc taxele de drum iar ei le distrug fiindcă au susținere politica