B.J.T. obţine pentru a doua oară consecutiv prestigioasa distincţie, instituţia fiind premiată şi la prima ediţie a Galei (2012). „Am pornit de la premisa că manifestările, campaniile de promovare a lecturii etc. sunt cel mai activ şi direct serviciu oferit comunităţii, o modalitate decisivă de a atrage oamenii şi de a redefini statutul bibliotecii. 2012 a fost şi un an de intense transformări administrative. Cu sprijinul Consiliului Judeţean Timiş, am relocat două secţii şi renovat mai multe spaţii. Conceptul nostru rezidă în a crea plusvaloare culturală. Prin iniţiative precum Fototeca sau O lume în jurul cărţii, B.J.T. generează conţinut cultural, creând unul dintre cele mai originale fonduri documentar-artistice româneşti. De asemenea, instituţia realizează experimente estetice proprii, care să poată sta la baza unor viitoare activităţi aducătoare de profit: proiecte de design, decoraţiuni, papetărie şi altele. Sunt iniţiative mai puţin obişnuite, dar cu atât mai necesare, credem, în peisajul bibliotecilor autohtone”, declară, într-un comunicat, Tudor Creţu, managerul B.J.T.
Parada de bijuterii ca la carte, in Bastion
Biblioteca Judeţeană Timiş (B.J.T.) a câştigat premiul pentru Cea mai bună bibliotecă la Gala Bun de Tipar, Gala industriei de carte din România, anunţă directorul Tudor Creţu. Pentru a prezenta trofeul proaspăt cucerit, astăzi, 26 aprilie, de la ora 19,00, la Bastion are loc o nouă ediţie a evenimentului BiJuTeriile B.J.T., o expoziţie-paradă de bijuterii ale creatoarei Alina Emandi şi de vestimentaţie „ca la carte”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!