Asociația People for People a vrut să le ofere copiilor instituționalizați și celor care provin din familii cu venituri mici o după-amiază de sărbătoare, la Muzeul Satului. Cei peste 100 de copii participanți au fost împărțiți pe grupuri de vârstă și au realizat împreună diferite activități. Au făcut body-painting, s-au jucat cu mingea, paletele, au cântat și au învățat noi mișcări de dans. Totul în cadrul manifestării Paștele celor Mici, care a inclus și un picnic și multe cadouri pentru cei mici.
“Mai ales copiii care se află în centre rezidențiale au foarte greu acces la activități din astea recreative și practic ăsta este scopul nostru, să îi implicăm în activități cu caracter social, artistic, să interacționeze, să iese puțin din perimetrul centrului lor și nu vrem să ne limităm doar la a le da mâncare și cadouri. O să avem și alte activități pe viitor, îi ducem la picnic, la ștrand, la teatru, în excursii. Sperăm să aibă un impact în dezvoltarea lor, măcar așa punctual, să le aducem puțină bucurie. Astăzi i-am împărțit pe grupe de vârstă tocmai pentru a interacționa mai bine. Unii sunt din centre de plasament, alții sunt din centre de zi”, a declarat Georgiana Barac, președintele Asociației People to People.
Citiți principiile noastre de moderare aici!