Polițiștii locali susțin că au primit tot mai multe sesizări de la timișoreni cu privire la stăpânii de animale care își lasă câinii liberi pe domeniul public sau plimbă câinii agresivi fără botniță ori nu adună după ce patrupezii își fac nevoile fiziologice!
„În ultimele luni, au fost aplicate un număr de 88 sancțiuni contravenționale proprietarilor de animale de companie de pe raza Municipiului Timișoara care nu au respectat prevederile legale, incluzând aici și situațiile în care unii proprietari de animale, în special de câini, îi lasă liberi pe stradă sau în parcuri, punând în pericol integritatea celor care frecventează zonele respective”, transmit reprezentanții Poliției Locale.
Zilele trecute, oamenii legii au găsit trei tineri care au scos la plimbare un câine de talie mare și l-au lăsat liber prin parc, punând în pericol copiii și părinții ori bunicii acestora.
Conform HCL 371/2007, amenzile pentru stăpânii de animale sunt cuprinse între 800 și 1.000 de lei.
Trimite articolul
XIn zona Freidorf , strada Polona , a ajuns sa ne fie frica sa ne scoatem animalele de companie la plimbare din cauza unui domn care are 2 caini agresivi si mereu liberi in zona ! Nimeni nu intervine?