Robu a declarat că Primăria Timişoara deţine circa 90 de garaje, toate urmând să fie demolate.
„În contextul preocupărilor pentru funcţionalizarea oraşului, dar şi pentru înfrumuseţarea sa, am generat o dispoziţie a primarului de desfiinţare a tuturor garajelor deţinute de primărie în oraş. Sunt circa 90 de astfel de garaje şi, în perioada imediat următoare, ele vor fi demolate şi în locul lor, de la caz la caz, vom avea amenajări specifice. În locul acestor garaje vom crea spaţii verzi şi locuri de joacă pentru copii. Dar vom face acest lucru doar acolo unde se potriveşte. În cel mai rău caz în locul garajelor primăriei vor fi amenajate locuri de parcare”, a afirmat Robu.
Întrebat dacă Primăria Timişoara poate rezilia peste noapte contractele pe care le are cu actualii chiriaşi ai acestor garaje, Robu a răspuns: „Ele sunt închiriate şi se va rezilia contractul de închiriere. Nu există situaţii în care să îşi fi plătit cu anticipaţie chiria, deci pot fi reziliate.”
În luna mai a acestui an, conducerea Primăriei Timişoara a decis să mărească taxa de concesiune a terenului pe care au fost edificate garaje, proprietate privată, de la 12 lei, la 26 de lei pe metru pătrat pe an.
Citiți principiile noastre de moderare aici!