Concertul va avea loc marţi, 5 iunie 2012 , de la ora 19, în sala multifuncţională a Consiliului Judeţean Timiş, iar accesul publicului va fi liber.
„De ce rapsodii? Întâi, fiindcă rapsodia e un gen muzical cu caracter naţional şi Incanto Quartetto abordează cu curaj muzică românească. Totodată, Incanto vrea să atragă atenţia că există muzică românească de certă valoare internaţională dincolo de rapsodiile enesciene. Enescu însuşi era uşor indignat de popularitatea rapsodiilor care, din punctul de vedere al întregii sale creaţii, nu-l reprezentau decât parţial. La un moment dat, prin anii fără de raţiune ai autofinanţării instituţiilor de artă, în programele filarmonicilor din România exista în mod obligatoriu o piesa românească şi adesea era chiar foarte bine compusă, dar aversiunea publicului faţă de tot ceea ce era impus s-a manifestat şi prin faptul ca unii intrau în sala de concert abia după epuizarea respectivului op. Desigur, muzica clasică românească a fost terfelită şi ea în mod abuziv de către propaganda comunistă şi acum, după douazeci de ani, Incanto încearcă să-i facă puţină dreptate”, argumentează baritonul Cristian Rudik, entertainer al evenimentului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!