Luni am aflat că autostrada Arad-Timisoara va fi, în sfârșit, finalizată, după patru ani de lucrări, că sistemul de plata on-line a taxelor locale prinde mai greu la Timisoara și că în oraș se va parca doar cu telefonul si pe abonament.
Marți au avut loc descinderi la o grupare specializata in furtul de masini de lux, iar un șofer a dat peste cap circulatia in zona centrala. V-am informat că vom avea șase camere video in fiecare tramvai, că centura orașului intra in reparatii din cauza unei lucrări prost executate și că semnele de circulație și stâlpișorii din Timișoara au costat 2 milioane de euro intr-un an.
Miercuri v-am prezentat descoperirile făcute de arheologi sub autostrada Lugoj-Deva, v-am povestit cum va funcționa noul TimPark și ne-am bucurat că strada Musicescu va intra in reabilitare. Tot atunci am aflat că e haos general în privinţa spaţiilor cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă inchiriate de Primaria Timisoara agenţilor economici şi unor diverse asociaţii.
Joi v-am adus la cunoștință situația tristă cu care se confruntă copiii din Teremia Mica și v-am informat că în mai ar putea începe reabilitarea centrului istoric al orașului. Tot atunci ar putea demara și constructia Corpului B de la Spitalul de Copii. De asemenea, o femeie a fost diagnosticata cu gripa porcina, iar un taximetrist băut a lovit o femeie de trecerea de pietoni.
Vineri am aflat că au mai rămas doi candidati pentru postul de city-manager al Timisoarei, cum se fac ciubucuri cu masinile de la Drumuri Municipale, că elevii din Teremia Mică vor primi un microbuz de la CJT și că din martie se scumpeste gunoiul.
În weekend șefi de poliții locale din toată țara s-au intalnit la Timisoara, Nicolae Robu a fost ales vicepresedinte PNL, o femeie a ajuns la spital in urma unui accident, ziua Rotary International a fost sărbătorită la Timișoara, iar mai mulți protestatari au cerut demisia episcopului vicar Paisie Lugojeanul.
Pe partea de sport, BC Timisoara nu a mai reusit sa invinga CSU Sibiu, handbaliștii au înregistrat o victorie, Timba a fost înfranta și echipa de rugby s-a ales cu un antrenor secund nou. ACS Poli a câștigat meciul amical cu National Sebis.
Nu uitați că puteți urmări tion.ro pe Facebook, Twitter și prin RSS. Săptămână frumoasă!
Citiți principiile noastre de moderare aici!