Luni, Timis Online a implinit zece ani de existență. Am aflat că Timișoara se bazează pe un buget de aproape 300 de milioane de euro în 2013 și că vor fi cheltuiți zeci de mii de euro pentru a ilumina cladirea rectoratului de la Politehnica.
Marți am aflat că avem 500 de gropi inventariate pe strazile orașului, că primaria vrea transport cu microbuzul și că Timișoara va avea un centru de excelenta pentru diagnosticarea malformatiilor fetale. Tot atunci v-am povestit cum arată o zi alaturi de byron.
Miercuri, Ciuhandu a cerut demisia lui Orza, un accident mortal s-a petrecut pe ruta Lugoj – Timișoara, Jandarmeria a sarbatorit 163 de ani de existenta și bugetul Timișoarei a fost dezbatut public. V-am atras atenția la hotii de buzunare și v-am informat că primăria vrea sa cumpere minibusuri de peste 1 milion de euro și că deschiderea primului tronson din autostrada Lugoj – Deva a fost amanata cateva luni.
Joi au avut loc două proteste la Timișoara: unul impotriva drogurilor, celălalt impotriva gazelor de sist. A fost aprobat bugetul Timisoarei pe 2013 și am aflat că primăria da 2,2 milioane de euro pentru sala polivalenta a Politehnicii, dar că nu sunt bani de lucrari la pasajele Jiul si Popa Sapca. Tot atunci, un bărbat si-a pierdut viata intr-un accident.
De vineri Timișoara are primul automat de apa. V-am informat că Horia Colibasanu pleaca intr-o noua expeditie și că Pet Hope sterilizeaza gratuit patrupezi. De asemenea, deși au apărut noi sesizări legate de fabricile Timișoarei, primarul a sustinut ca nu se poate vorbi despre poluare. În weekend v-am adus la cunoștință că începe curatenia de primavara și că neatenția copiilor poate ascunde sindromul ADHD.
Pe partea de sport, Gaz Metan Mediaș a câștigat Cupa Romaniei la baschet, în timp ce BC Timișoara s-a clasat pe locul trei. Echipa de rugby a fost invinsa de Steaua, iar ACS Poli a luat bataie de la Corona Brasov.
Nu uitați că puteți urmări tion.ro pe Facebook, Twitter și prin RSS. Săptămână frumoasă!
Citiți principiile noastre de moderare aici!