Luni v-am informat că există un nou termen pentru lucrarile de pe Closca, că societatea Colterm se numără printre principalii vinovati pentru poluarea din Timisoara și că Ministerul Sănătății consideră că pacientii de la Maternitatea Bega au parte de un tratament inuman. Tot atunci, Marsul Invierii a scos sute de credinciosi in strada.
Marți am aflat că o vatmaniță a fost prinsa de politistii locali in timp ce fuma in tramvai și că Timisoara are cele mai scumpe spatii comerciale din afara Bucurestiului. De asemenea, v-am povestit despre campania Suspended Coffee, iar Lepa Brena a anuntat ca va canta totusi in Parcul Rozelor.
Miercuri au început inscrierile pentru examenul de titularizare, v-am anunțat că Alexandru Tomescu va canta in Biserica Millenium, că Timișoara a ramas in aceasta primavara fara festivalurile finantate de Ministerul Culturii și v-am povestit despre sesizările pe care le fac timișorenii, lună de lună, la Politia Locala.
Joi, în Parcul Central a fost marcată Ziua Europei, Nicolae Robu a cerut ajutorul SRI in problema viitorului incinerator de deseuri și zeci de familii au fost evacuate dintr-un imobil al Rodicai Vlad. Tot joi am dezbătut dacă pot fi folosite anvelopele de iarna vara și am aflat că din 2014 se reintroduce taxa de tranzit la Timisoara, dar nu pentru toti transportatorii.
Vineri au avut loc perchezitii la o asociatie de revolutionari și la Timișoara s-a lansat berea Timisoreana Bruna. Am aflat că rovinieta se poate plati prin sms și că există probleme cu curatenia pe malurile canalului Bega. În noaptea de vineri spre sâmbătă, un tânăr si-a pierdut viata intr-un tragic accident rutier.
În weekend, elevii din Timisoara au redescoperit istoria Revolutiei pe biciclete, a avut loc o parada anti-accidente, patru autoturisme au fost incendiate, iar duminică s-a desfășurat Crosul Firmelor. Tot duminică o masina a ajuns intr-un sant, cu rotile in sus, la ieșirea din oraș.
Pa partea de sport, RCM Timișoara a egalat cu Baia Mare, CSU Politehnica Timisoara a luat bataie, iar fetele de la CFR au fost infrante.
Nu uitați că puteți urmări tion.ro pe Facebook, Twitter și prin RSS. Săptămână frumoasă!
Citiți principiile noastre de moderare aici!