După ce au mărit chiriile pentru spaţiile cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, oficialii municipalităţii timişorene propun acum taxe mai mari şi pentru garaje. Mai exact, pentru concesionarea terenurilor pe care au fost edificate, de-a lungul timpului, miile de garaje dintre blocuri. Totul, pentru a atrage venituri cât mai mari la bugetul local, spune viceprimarul Traian Stoia, iniţiatorul acestui proiect.
Executivul Primăriei Timişoara a şi pregătit un proiect de hotărâre privind modificarea şi stabilirea taxei de concesiune la contractele de concesiune pentru terenul aferent garajelor edificate pe terenul Municipiului Timişoara/ Statului Român, contracte încheiate între municipalitate şi proprietarii garajelor.
„În Municipiul Timişoara au fost edificate un număr de 5613 garaje pe terenul Municipiului Timişoara sau al Statului Român, fiind încheiate fişe de calcul sau contracte de concesiune, în baza cărora se achită taxă de concesiune (…) Având în vedere că aceste contracte nu mai sunt echitabile din punct de vedere al taxelor de concesiune, Primăria Municipiului Timişoara încasând mult mai puţin raportat la preţurile reale, se impune modificarea şi stabilirea taxei de concesiune la contractele de concesiune pentru terenul aferent garajelor edificate pe terenul Municipiului Timişoara/ Statului Român (…) În conformitate cu art.17 din Legea nr. 50/1991 –actualizată şi republicată – privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, „limita minimă a preţului concesiunii se stabileşte, după caz, prin hotărârea (…) consiliului local, astfel încât să asigure recuperarea în 25 de ani a preţului de vânzare al terenului, în condiţii de piaţă, la care se adaugă costul lucrărilor de infrastructură aferente”, se motivează în referatul care însoţeşte proiectul de hotărâre, publicat pe site-ul primăriei. Numărul garajelor este în realitate mai mare, circa 8.500 potrivit unor situaţii prezentate în anii trecuţi de reprezentanţii municipalităţii, iar multe nu funcţionează în condiţii de legalitate, fiind vorba despre construcţii ilegale, ceea ce este deja o altă discuţie.
Revenind, administraţia oraşului propune o taxă de concesiune în valoare de 26,10 lei pe metru pătrat pe an pentru terenurile pe care au fost construite garaje. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul terenurilor pe care sunt edificate garaje pentru care nu s-a încheiat contract de concesiune şi pentru care se achită chirie în baza unor fişe de calcul, precizează autorităţile locale. Iar aceste taxe de concesiune ar urma să fie actualizate anual cu rata inflaţiei.
Iată care este formula de calcul propusă de conducerea Primăriei Timişoara: „Propunem stabilirea unei noi taxe de concesiune luându-se în considerare preţul mediu de circulaţie/mp din municipiul Timişoara pentru terenurile ocupate de garaje, respectiv 150 Euro/mp, urmând ca taxa de concesiune să fie calculată după următorul model de calcul (…) Dacă se va recupera în 25 de ani valoarea terenului rezultă taxa de concesiune ca fiind 6 Euro/mp/an (150 Euro/mp : 25 ani = 6 Euro/mp/an). S-a luat ca referinţă valoarea de 4,35 lei pentru 1 Euro şi astfel rezultă că taxa de concesiune pentru 1 mp/an este de 26,10 lei/mp/an. Taxa de concesiune pentru construcţia cu destinaţia de garaj se va calcula prin înmulţirea tarifului de concesiune de 26,10 lei/mp/an cu suprafaţa aferentă construcţiei, respectiv suprafaţa aflată sub garaj”, se mai arată în referatul proiectului de hotărâre.
Totodată, se propune stabilirea unui preţ minim de pornire de 26,10 pe metru pătrat pe an la licitaţiile care ar urma să fie organizate pentru terenuri în vederea edificării de garaje.
Proiectul de hotărâre urmează să fie supus spre aprobare în Consiliul Local Timişoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!