„Acum, când trebuie să aflu cât de sănătoşi sunt plămânii mei, mi-e frică, dar când aprind ţigara, nu mi-e frică. Fumez cam două pachete de ţigări pe zi şi am început în şcoală. Acolo ar trebui să fie organizate astfel de acţiuni, pentru că toţi învaţă să fumeze în pauzele dintre orele de la şcoală. Aici vreau să mă las, dar când ajung în anturajul meu, unde toţi fumează, mă răzgândesc”, spune G.M.T, un tânăr de 28 de ani din Timişoara.
Acesta a venit la cortul amplasat miercuri în faţă la Iulius Mall Timisoara, unde Direcţia de Sănătate Publică Timiş face determinări privind vârsta reală a plămânilor unui fumător şi nu numai. „Determinăm cantitatea de monoxid de carbon în aerul respirat de o persoană şi aflăm care e vârsta reală a plămânului, la ce capacitatea lucrează. Oferim celor interesaţi sfaturi pentru a se lăsa de fumat şi îi îndrumăm la specialişti, dacă doresc”, a precizat dr. Kallioppe Silberberg, coordonator al acţiunii.
Doua centre anti-fumat, la Timisoara
În prezent, în Timişoara funcţionează două centre de renunţare la fumat: la Spitalul de boli infecţioase Victor Babeş şi în policlinica Spitalului Judeţean Timişoara. „Din păcate, o mare problemă rămâne costul ridicat al medicaţiei anti-tabagice, la care puţini au acces, dar se pare că Ministerul Sănătăţii intenţionează să introducă gratuităţi prin Programul naţional de renunţare la fumat”, a precizat şi Bogdan Korbuly, din partea DSP Timiş.
Pentru specialişti, rămâne în continuare o mare problemă faptul că în spaţiile publice – restaurante, discoteci sau cluburi – fumatul nu este interzis.
Fumatul rămâne o problemă de sănătate publică în România, cauzând nenumărate boli şi decese. Studiile arată că, în Timiş, 59,9 la sută dintre tineri fumează.
Cei interesaţi de sfaturi anti-fumat pot suna gratuit la 0-800-878-673 din reţeaua Romtelecom şi la 021-335-6920, apelabil din orice reţea, cu tarif normal.
Citiți principiile noastre de moderare aici!