Organizatorii promit un eveniment mai mult decât atractiv atât pentru publicul larg dar şi pentru cel specializat, mai ales cei din domeniul HoReCa. „Vor fi show-uri gastronomice, wine-bar pentru public, oamenii vor putea degusta produsele expuse”, a declarat Lucia Pârvu, organizatorul evenimentului. Chiar dacă e criză economică, evenimentul promoţional merge mai bine decât oricând. „Vinul sfidează criza, pe data de 25 februarie noi am încheiat înscrierile din cauză că nu am mai avut spaţiu expoziţional, anul viitor nu ştiu cum o să ne descurcăm. Avem înscrişi 23 de producători şi zece importatori de vinuri”, am mai aflat de la Lucia Pârvu. Evenimentul, deja unul de tradiţie şi de marcă pentru Timişoara, îşi propune să prezinte atât producătorii de vinuri autohtoni dar şi de pe alte meleaguri, dar şi societăţile cu activitate în domeniul vinificaţiei şi creşterii viţei de vie.
Specialiştii, dar şi spectatorii de rând vor avea de ales dintr-o gamă de vinuri cu un nivel ridicat de calitate. „Nivelul produselor româneşti a crscut foarte mult în acest an, s-a investit mult în tehnologie, şi oenologii îşi spun cuvântul tot mai mult. Vinul este singurul produs alimentar care îşi păstrează identitatea. Se cunoaşte anul în care a fost produs, zona de provenineţă, gustul, nu poţi înşela consumatorul. Dacă în anii comunismului s-a insistat pe cantitate şi nu pe calitate, acum nivelul produselor este unul mult mai bun”, ne-a declarat Dorin Popa, prim vicepreşedinte al Asociaţiei Oenologilor din România.
Evenimentul de la Centrul Regional de Afaceri va cuprinde degustări de cafea şi produse alimentare, show-uri gastronomice, concursuri de abilităţi pentru bucătari, dar şi seminarii pe diferite teme aferente industrie vinului. Deschiderea oficială va avea loc vineri, de la ora 11, la ceremonie fiind aşteptat şi ministrul Agriculturii. Salonul va putea fi vizitat vineri de la ora 11 la 19, sâmbătă de la 10 la 19, iar duminica de la 10 la 17.
Cele mai bune băuturi vor fi premiate
În paralel cu Salonul Vinvest în Timişoara va avea loc, în zilele de de miercuri şi joi, şi cea de a cincea ediţie a Concursului Naţional de Vinuri şi Băuturi Alcoolice Vinvest. Concursul, organizat la Hotel 2000, va cuantifica doar produse exclusiv româneşti. „Avem de analizat 160 de băuturi, este cel mai important concurs de acest fel”, a anunţat Dorin Popa, el urmând să asigure şi conducerea juriului. Condiţiile în care se realizează jurizarea sunt stricte, în încăperi trebuie păstrată liniştea, dar şi un anumit climat cu temperatură controlată. Decernarea medaliilor se va face într-un cadrul festiv, la Centrul Regional de Afaceri, sâmbătă, la orele prânzului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!