Deși este doar o formalitate, consilierii locali vor dezbate, în cadrul ședinței de marți, 20 septembrie, propunerea primarului Dominic Fritz de a acorda titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Timișoara reputatului matematician Adrian Constantin.
Adrian Constantin s-a născut în Timișoara și este profesor la Universitatea din Viena, fiind cunoscut pentru descoperirile sale revoluționare legate de rolul matematicii în geofizică, folosite pentru prevenirea dezastrelor naturale, precum uragane sau tsunami.
„Adrian Constantin este unul dintre timișorenii care au făcut cunoscut numele Timișoarei în lume. Completează în mod fericit lunga galerie a timișorenilor plecați de aici, care au reușit în domeniul lor de activitate. Îmi doresc să întărim legăturile cu acești timișoreni de excepție, indiferent unde activează sau locuiesc. Rolul lor de model pentru comunitatea noastră este esențial. După aprobarea Consiliului Local, îl voi invita pe domnul profesor Constantin la Timișoara, pentru a identifica modalitățile în care putem colabora în domeniul educației”, a declarat, marți, primarul Timișoarei, Dominic Fritz.
Evoluția profesională a celui mai nou Cetățean de Onoare al orașului este impresionantă.
Adrian Constantin s-a născut în 22 aprilie 1970, la Timișoara. A studiat la Liceul Nikolaus Lenau, iar apoi la Universitatea Sophia Antipolis din Nice. Doctoratul l-a obținut la Universitatea din New York, în 1996, apoi a urmat studii post-doctorale la universitățile din Basel și Zurich.
Cariera sa include deținerea unor prestigioase funcții academice la Universitatea Newcastle uponTyne, Universitatea din Lund, Trinity College din Dublin (TCD), Universitatea din Viena, sau King’s College din Londra.
„Profesorul Constantin are un renume mondial, legat de rolul matematicii ȋn geofizică. Studiile sale și-au dovedit din plin utilitatea, printre altele – ȋn cercetarea fenomenelor climatice și ȋntâmpinarea dezastrelor naturale, precum tsunami sau uraganele. Acestor domenii de cercetare li se adaugă cele de analiză matematică și propagarea undelor hidrodinamice. Cu peste 160 de materiale publicate și 11.000 de citări, Adrian Constantin a fost distins cu numeroase titluri și premii, de către instituții de prim rang din lumea științifică”, precizează reprezentanții municipalității.
Ceremonia de acordare a distincției de Cetățean de Onoare va avea loc în 6 octombrie la Liceul „Nikolaus Lenau” și va fi urmată de o întâlnire cu elevii acestei unități de învățământ. Detaliile legate de ceremonie vor fi comunicate ulterior.
Pe aceeași temă:
Două personalități, omagiate de Ziua Județului Timiș. Au devenit Cetățeni de Onoare
Personalități din diverse domenii vor deveni Cetățeni de Onoare ai Timișoarei
Petrică Moise, numit post-mortem „Cetățean de Onoare al Județului Timiș”
Trimite articolul
XAdrian Constantin s-a născut în Timișoara și este profesor la Universitatea din Viena. Completează în mod fericit lunga galerie a timișorenilor plecați de aici,A spus Primarul Timișoarei, Dominic Fritz.Eu ca un venit in Timisoara il propun pe colegul meu de studii ca cetatean de onoare a Timisoarei
-
Așa-i că Tzancă Uraganu e colegul tău de studii?
Nu mi-amintesc ca macar unul dintre renumitii profesori ai Politehnicii din TM sa fi fost numit De Onoare.
-
de ex. Robu
-
Pai hai sa îți dau doar un mic exemplu: renumitul zeRobu, după ce și-a epuizat cele 2 mandate de rector (perioadă în care era și parlamentar, și s-a aflat în conflict de interese), a fost atât de “onorabil” încât și-a inventat o nouă funcție ca să nu renunțe la ciolan: “Președintele Senatului Universității Politehnica” 😀
Ți-aș mai da și alte exemple de specimene “renumite”, dar le știi și tu prea bine…