Astfel, până la sfârşitul acestei luni sunt prevăzute trei noi întâlniri ale consiliilor consultative de cartier, alte întruniri urmând să aibă loc ulterior. Joi, în 14 ianuarie, de la ora 17, la Cantina 1 din Complexul Studenţesc (intrarea dinspre Aleea Sportivilor) se va întruni Consiliul consultativ din zona Campusului Universitar-Medicinei.
Oamenii vor discuta în principal despre probleme legate de spaţii verzi, drumuri şi circulaţie. La întâlnire au fost invitaţi şi reprezentanţi ai Direcţiilor de Drumuri şi Transporturi, Mediu şi Poliţia Comunitară din cadrul Primăriei Timişoara. Consiliul de cartier din Dacia-Circumvalaţiunii-Torontalului a programat o nouă întâlnire cu cetăţenii în 21 ianuarie, de la ora 17, la Şcoala generală nr. 18, de pe strada Amforei nr. 4. Cetăţenii din Plopi şi Kuncz sunt invitaţi la prima întâlnire din acest an în 28 ianuarie, tot de la ora 17, la Şcoala generală nr. 4 de pe strada Jules Verne. Locuitorii din aceste zone vor discuta despre problemele cu care se confruntă zi de zi, care ţin de infrastructură, mediu, urbanism, salubrizare, ordine publică etc. Întâlnirile sunt publice, pot participa toţi cetăţenii interesaţi de ceea ce se întâmplă în cartierele în care locuiesc.
Citiți principiile noastre de moderare aici!