Mii de persoane din țară au anunțat, pe Facebook, că vor participa la protestele ce vor fi organizate, joi seara, în București și cel puțin alte cinci orașe mari, ca răspuns la votul de luni al senatorilor, care au respins cererea procurorilor DNA de încuviințare a începerii urmăririi penale a lui Gabriel Oprea, în legătură cu moartea polițistului Bogdan Gigină.
„Senatorul Gabriel Oprea a fost protejat din nou de votul colegilor săi senatori, după ce Direcția Națională Anticorupție a cerut aviz de urmărire penală pentru Oprea în dosarul privind decesul polițistului Bogdan Gigină, sub acuzație de omor din culpă. Ne-am săturat de folosirea abuzivă a imunității parlamentare! Vrem ca toți cetățenii acestei țări să fie tratați în mod egal de către justiție, fără ca unii să se ascundă în spatele scutului ridicat de colegii lor; mai ales atunci când subiectul anchetei este moartea unui om! Vrem un singur lucru: justiția să fie lăsată să-și facă treaba. Oprea trebuie cercetat și judecat. Singura opțiune este DEMISIA!”, se arată pe pagina de Facebook creată special pentru acest eveniment. (
Protestul va avea loc joi, de la ora 18, în Piața Victoriei din Timișoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!