Poliţiştii timişoreni au reuşit, după o anchetă de câteva luni, să prindă cinci persoane suspectate că au participat la comiterea jafului petrecut la sfârşitul lunii ianuarie 2010. Marţi seara, poliţiştii i-au prezentat Parchetului pe suspecţi, care au vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani. La această oră ei sunt audiaţi de procurori.
Autorii respectivului jaf au intrat în curtea locuinţei patronului, situată pe strada Sofocle din Timişoara, sărind gardul, iar apoi au pătruns fără probleme în casă, deoarece uşa de la intrare era deschisă. Aici l-au găsit pe băiatul proprietarului. Copilul, în vârstă de 12 ani, dormea şi s-a speriat când a fost trezit de hoţi, care purtau cagule pe faţă. Aceştia l-au obligat să le arate unde sunt banii, iar apoi l-au încuiat în baie. Hoţii au luat un seif în care, din declaraţiile proprietarilor, se aflau 50.000 de euro şi bijuterii pe care ei le estimaseră tot la aproximativ 50.000 de euro. După ce au dat lovitura, hoţii nu s-au grăbit să plece, ba din contră, ei s-au oprit în bucătărie şi au mâncat.
Câteva ore mai târziu, când proprietarii s-au întors acasă pentru a-l duce pe băiat la şcoală, l-au găsit pe acesta încuiat în baie, şi-au dat seama că e vorba de un jaf şi au sunat imediat la numărul de urgenţă 112.
UPDATE: După audieri care s-au întins pe parcursul mai multor ore, cei cinci suspecţi au fost prezentaţi magistraţilor de la Tribunalul Timiş, care au emis mandate de arestare de 29 de zile pe numele a trei dintre învinuiţi, miercuri dimineaţă. Ceilalţi doi sunt cercetaţi în continuare în stare de libertate, unul dintre ei având interdicţie de a părăsi oraşul Timişoara.
Felician A., de 34 de ani, din localitatea Giera, Ovidiu B., de 20 de ani, şi Bogdan B., de 21 ani, ambii din Timişoara, Iosif V., de 24 de ani, şi Dumitru V. V., de 21 de ani, ambii din Beregsău Mare, judeţul Timiş, au fost reţinuţi iniţial pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore. Ei au fost prezentaţi miercuri procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial Timişoara cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie şi constituire de grup infracţional organizat, au arătat reprezentanţii Poliţiei Timiş. Tinerii riscă acum între 7 şi 20 de ani de închisoare.
Instanţa a emis mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele lui Felician A., Bogdan B. şi Iosif V., Ovidiu B. este cercetat în stare de libertate sub control judiciar, iar Dumitru V. V. în stare de libertate.
UPDATE. Poliţiştii au reuşit miercuri după-amiază să recupereze seiful furat din casa patronului de bijuterie jefuit. Anchetatorii au aflat că autorii au aruncat casa de bani în râul Bega, de pe un pod, la Utvin, în apropiere de Timişoara. Poliţiştii au chemat în ajutor scafandrii de la ISU Banat, care au reuşit să scoată din Bega seiful, adus la suprafaţă cu ajutorul unei macarale. În interior nu se mai aflau nici banii, nici bijuteriile, doar câteva acte şi floricele de ametist şi siliciu. Soţia bijutierului, care a asistat la operaţiunea de scoatere a seifului, a confirmat faptul că este vorba de aceeaşi casă de bani care le-a fost sustrasă în luna ianuarie. Seiful a fost transportat la sediul Poliţiei Timiş, unde va fi supus unei expertize.
Citiți principiile noastre de moderare aici!