Andreya Triana va cânta la Timişoara în cadrul celei de-a doua ediţii a festivalului Jazz TM, programat în perioada 9-11 iulie 2014. Artista va urca pe scena din Piaţa Victoriei în prima zi a festivalului, în data de 9 iulie, de la ora 21:00.
„Andreya Triana este una dintre cele mai remarcabile voci apărute pe scena londoneză de downtempo în ultimii ani. De la primul album, lansat în septembrie 2010 la prestigioasa casă de discuri Ninja Tune, Triana a început o serie de colaborări cu artişti precum Flying Lotus, Mr. Scruff, Breach, Manu Delago sau Bonobo, cel care i-a şi produs albumul de debut, intitulat „Lost Where I Belong”. Comparată cu Nina Simone sau Amy Winehouse, vocea Andreyei Triana iese în evidenţă datorită asperităţilor ei şi a melanjului de neo-soul, jazz şi trip-hop. Şi-a prezentat albumul la festivaluri precum Glastonbury (UK), Outlook (Croația), Dimensions (Croația), Love Supreme (UK) şi în cluburi renumite precum North Sea Jazz Club, Bird, London Jazz Cafe sau Xoyo”, amintesc reprezentanţii municipalităţii timişorene.
Reamintim că accesul la Jazz TM va fi liber, dar, la fel ca şi la prima ediţie, cei interesaţi vor putea rezerva locuri pe scaune într-o zonă special amenajată în faţa scenei contra sumei de 50 de lei/ festival. Rezervările se vor putea face după ce vor fi anunțați toți artiștii.
Prima ediție a Jazz TM a adus la Timișoara nume celebre, cum ar fi Richard Bona, Kurt Elling, David Murray și Macy Gray, fiind transmisă de MezzoTV în 44 de țări.
Citiți principiile noastre de moderare aici!