La vederea aparatului de fotografiat, mulţi dintre cei prezenţi în zona Mehala, la centrul unde se împart ajutoare, se ascund. “Nu mă fotografiaţi, vă rog frumos! Nu vreau să mă vadă copiii! Îmi este ruşine de situaţia în care mă aflu”, spune o doamnă.
Ca ea, mai sunt mulţi. Sunt timişoreni care nu ştiu cum să-şi drămuiască banii pentru a-şi achita dările şi a avea ce să pună pe masă. Au ajuns să se umilească şi să petreacă ore bune în stradă, pentru câteva kilograme de alimente. “Şase ore am stat, săptămâna trecută şi am primit 5 pungi de macaroane, 5 kilograme de mălai, 7 kilograme de făină albă, 10 pachete de biscuiţi şi 10 de lapte praf. Am avut noroc cu laptele praf. Azi deja s-a terminat”, povesteşte aceeaşi doamnă, cu ochii plini de lacrimi. Marţi a revenit pe strada Ioan Plăvoşin, pentru a ajuta o cunoştinţă: “Am venit cu o prietenă de-a mea care are probleme de sănătate. Mi-a fost frică să nu i se facă rău şi să leşine pe aici. Stăm deja la coadă de trei ore”.
La coadă vezi oameni de toate vârstele – şomeri, pensionari care nu primesc mai mult de 400 de lei pe lună, persoane cu handicap, cazuri sociale. Unii dintre ei au avut ghinionul să ajungă la rând după câteva zile. Alţii, mai bătuţi de soartă, ajung la repede. “Nu am stat la coadă deloc, m-au lăsat în faţă, gardianul şi oamenii, pentru că am probleme cu piciorul. Acum stau să îl aştept pe fiul meu să care bagajele. Am primit făină, făină de mălai, macaroane şi biscuiţi”, ne spune un timişorean de 52 de ani care şi-a pierdut un picior din cauza artritei. Cu speranţă în ochi, omul ne întreabă dacă nu cumva ştim cum poate să facă rost de o proteză: „M-am înscris la Casa de Asigurări, însă, se pare că nu există fonduri. Am nevoie de o proteză. Aşa mă mişc tare greu”.
În spatele tuturor celor prezenţi marţi şi în celelalte zile pe strada Ioan Plăvoşin se ascunde câte o poveste tristă. Stau la coadă cât e nevoie, chiar dacă li se face rău, pentru a se putea întoarce acasă cu ceva de mâncare. Este şi cazul unei doamne căreia i s-a făcut rău după trei ore de stat pe iarbă. Nu poate pleca, însă, căci are nevoie de orice ar putea primi pe gratis: “La o pensie de 370 de lei, orice ajutor e binevenit. Soţul în şomaj, eu cu pensie. Dar îşi bat joc de noi, ba este, ba nu este, ba fac pauză, ba nu fac, ba dă, ba nu dă, stăm aici ca proştii”.
“Un singur centru există în oraş. Când era la gară, era mai bine. Măcar de ar fi mai multe uşi aici. S-ar duce pensionarii voluntari, să ajute, pentru a merge totul mai repede. Aşa e bătaie de joc”, susţine o altă doamnă. Uneori unii încearcă să intre în faţă, iar atunci începe scandalul. “Se mai şi îmbrâncesc, din cauza celor care nu respectă rândul. Gardianul încearcă să facă ordine, însă e cam greu”, spune un domn.
C.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!