La numai 21 de ani, Limun este unul dintre cei mai activi DJ din România şi asta datorită colaborărilor cu artişti importanţi din sfera muzicii underground. În prezent este component al trupei Subcarpaţi şi este considerat actualmente una dintre forţele proaspete şi promiţătoare în zona muzicală ce se întinde de la turntablism, hip-hop, glitch şi până la ghetto funk şi dnb sau breakbeat. Prezent la Iarmaroc, TmBase și Summer Jam, DJ Limun a mixat şi în deschiderea unor show-uri pentru artişti precum Afu-Ra, Phi Life Cypher, A Skillz sau JFB.
K-lu are o mare pasiune pentru ceea ce înseamnă turntablism de aceea seturile sale muzicale sunt presărate cu nenumărate scratch-uri şi momente speciale. K-lu împreună cu Limun formează un duo exploziv, unde muzica nu mai are bariere, iar trucurile şi ghiduşiile care sunt executate pe scenă fac deliciul publicului.
DJ Leizaboy a început să mixeze în 2001. A participat la numeroase evenimente din ţară şi străinătate, printre care TMBase Festival, Graz School of Architecture Festival – Graz (Austria) şi Gărâna Jazz Festival. Timp de 3 ani a creat alături de DJ Dubase soundtrack-uri pentru filmele mute de la Transilvania Film Festival (TIFF) şi Music on Film din Praga, Cehia.
DJ Leizaboy a început iniţial să mixeze trip-hop, pentru ca mai apoi să treacă la drum and bass şi breakbeat, adăugând cu timpul în seturile sale funk şi hip-hop, pe care acum le mixează cu broken beat.
Alături de artiştii timişoreni la Bestfest vor mai fi prezenţi Skunk Anansie, Flogging Molly, Roger Sanchez, Omul cu Şobolani, Gojira, Mika, Asian Dub Foundation, Lamb, Şuie Paparude, Electric Brother, Marika, Pendulum, House of Pain, Hadouken!, CTC şi Nero.
Party cu Skizzo Skillz şi DJ Limun, în Vanilla Club
Citiți principiile noastre de moderare aici!