Partida va avea loc sâmbătă, 6 noiembrie, de la ora 15, la sala „Constantin Jude”. Intrarea la meciul de sâmbătă este gratuită.
BC Timba face parte din seria 1 a diviziei secunde, alături de cea de a doua echipă din oraş şi de CS Gaz Metan Mediaş 2, CS Phoenix Corona Braşov, CS U-Mobitelco Cluj Napoca 2 şi BC Mureş Târgu Mureş 2. Campionatul se desfăşoară în sistemul tur, turnee, retur, urmând ca primele două echipe clasate sa meargă mai departe la turneul semifinal unde vor întâlni echipele de pe primele locuri ale clasamentului din celelalte două serii ale campionatului. Ocupantele primelor patru locuri de la turneul semifinal vor juca la turneul final de promovare în divizia A, primele două clasate jucând în prima liga din sezonul viitor. BC Timba s-a întărit în această vară, transferând 7 jucători de valoare şi şi-a stabilit ca obiectiv participarea la turneul final!
Citiți principiile noastre de moderare aici!