Castelul Huniazilor (România)
Castelul Huniazilor sau Castelul Corvinilor este unul dintre cele mai mari castele din Europa, construit în stil gotic-renascentist. Situat pe teritoriul Hunedoarei de astăzi, acest castel este cunoscut, mai ales străinilor, drept castelul unde se crede că a fost închis Vlad Țepeș (inspirația pentru celebrul personaj Dracula) timp de 7 ani, după ce a fost destituit în 1462. Construcția impunătoare este realizată în stil gotic, cu elemente arhitecturale baroce și renascentiste. Acoperișul este acoperit cu țiglă policromă, iar ferestrele și balcoanele sunt decorate cu elemente estetice din piatră. Castelul Huniazilor este una din cele mai mari realizări ale Dinastiei Huniazilor și o piesă importantă pentru istoria României. Cu toate acestea, castelul este apreciat de către turiști mai ales cei străini ca fiind unul din locurile asociate cu personajul lui Bram Stoker, Dracula. Astfel, peste hotare, Castelul Corvinilor are reputația de a fi unul dinte cele mai înspăimântătoare castele din lume, deși istoria și frumusețea sa sunt mult mai reprezentative decât asocierea cu un personaj de poveste.
Mont Saint-Michel (Franța)
Mont St. Michel este o mică insulă pe coasta Normandiei, Franța. Acest petic de pământ este ocupat de un sat cu numai 40 de locuitori și o veche mănăstire fortificată, transformată în castel. Castelul are o semnificație importantă în istoria Franței, fiind singurul loc care nu a putut fi cucerit de armatele engleze în timpul Războiului de 100 de ani. Un aspect important al castelului este modul în care acesta poate fi accesat. O singură potecă îngustă asigură accesul pe insulă, iar atunci când nivelul apei crește, castelul este practic izolat. Recent, datorită numărului foarte mare de turiști care vizitează insula, a fost construită o șosea pietruită pentru a asigura legătura permanentă cu țărmul. Castelul de pe Mont Saint-Michel face parte din patrimoniul mondial UNESCO, din anul 1979 și a fost folosit ca locație în mai multe filme, videoclipuri și chiar jocuri video.
Castelul Predjamski (Slovenia)
Fiecare castel are elementele sale particulare, care îl diferențiază de alte asemenea construcții și îl scot în evidență. Castelul Predjamski, deși nu este impunător ca dimensiuni și nici extravagant prin arhitectura sa, este unul dintre cele mai inedite castele din lume, fiind perfect integrat într-o stâncă, mai precis, în sistemul de peșteri al Sloveniei. De altfel, numele castelului, Predjamski Grad, se traduce Castelul din fața peșterii. Castelul a fost construit în mai multe etape. Cele mai vechi porțiuni datează din secolul al 12-lea. Partea centrală a construcției a fost realizată în timpul Renașterii, iar elemente adiționale au fost adăugate în 1570. Așadar, acest castel inedit, construit în stâncă, a fost completat pe parcursul a peste 300 de ani. Din 1990, construcția este în continuă restaurare, pentru a recăpăta înfățișarea din secolul al 16-lea.
Castelul Neuschwanstein (Germania)
Neuschwanstein este probabil cel mai cunoscut castel din lume, ca și aspect. Această construcție a fost folosită ca și model pentru castelul Frumoasei din pădurea adormită de la Disneyland. Castelul Neuschwanstein a fost construit cu scopul de a servi ca reședință pentru regele Ludovic al II-lea al Bavariei. Din păcate, construcția începută în 1869 a fost finalizată la 3 ani după moartea regelui, în 1886. Neuschwanstein era la momentul finalizării construcției unul dintre cele mai moderne castele. Acesta avea rețea de apă potabilă la fiecare etaj și canalizare funcțională, precum și un sistem de încălzire cu aer cald. În prezent, Castelul Neuschwanstein este printre cele mai apreciate atracții din Germania, cu peste 1.000.000 de vizitatori anual.
Articole pe aceeași temă:
Cele mai bizare restaurante din lume
Locuri extraterestre de pe Pamant
Cele mai interesante ruine din lume
Cele mai interesante magazine si piete din lume
Cele mai extreme locuri de pe Pamant
Cele mai inedite stadioane din lume
Cele mai frumoase fantani arteziene din lume
Cele mai periculoase orase din lume
Cele mai impresionante sculpturi in munte
Thailanda, ghid turistic alternativ
Maldive, arhipelagul de vis, destinat turistilor
Destinatii romantice pe meleaguri romanesti
Emiratele Arabe Unite, minunea turistica din desert
Citiți principiile noastre de moderare aici!