Timişoara a găzduit, în weekend, o nouă ediţie a Innovation Labs, un proiect unic menit să le ofere tinerilor cu idei bune posibilitatea să le transpună în practică şi să aibă succes cu acestea.
70 de tineri împărţiţi în 25 de echipe au stat 24 de ore la Incuboxx şi au creat, la final 13 echipe fiind alese în etapa următoare. Acestea vor intra în etapa de accelerare organizată în următoarele 10 săptămâni de Rosenc și Asociația Tech Lounge.
Hackathonul din Timișoara a fost prima etapă a programului Innovation Labs, ajuns anul acesta la cea de-a treia ediție. Cei prezenţi la acţiune au avut de ales dintre șapte direcții de dezvoltare formulate în cadrul programului: Agriculture, Cyber-Security, Fintech, Health & Lifestyle, Retail, Smart Cities și Smart Mobility.
Echipele înscrise și-au prezentat ideile în stadiul lor incipient, iar după o primă etapă de votare din partea publicului și a juriului, în Hackathon au intrat 20 de echipe. În continuare, acestea au lucrat la realizarea unui prototip viabil sub îndrumarea unor mentori, antreprenori și profesioniști de top din industriile IT&C și business.
Acţiunea demarată sâmbătă a continuat în cea de-a doua zi a Hackathonului, când echipele au prezentat versiunea rafinată a produsului și a strategiei de business, dezvoltate pe parcursul a 24 ore alături de mentori. Fiecare echipă și-a dovedit evoluția atât prin demonstrații tehnice cât și printr-o prezentare publică de două minute. Juriul a avut misiunea dificilă de a selecta cele mai performante 13 echipe și idei de produs, alegând astfel echipele care vor continua dezvoltarea prototipurilor în etapa de mentorat a Innovation Labs.
Toate echipele calificate în urma Hackathonului urmează să intre într-o perioadă intensă de training de 10 săptămâni, timp în care se vor întâlni săptămânal cu mentorii lor. Antreprenori și oameni de business de vârf vor împărtăși experiențele lor cu tinerii din cadrul programului, oferindu-le acestora o nouă viziune în explorarea ecosistemului antreprenorial românesc. În plus, tinerii vor beneficia de acces la tehnologii de ultimă generație pentru dezvoltarea produsului, prin intermediul partenerilor programului.
Pe 21 mai, în cadrul Demo Day, finaliștii programului își vor prezenta prototipurile în fața partenerilor, a reprezentanților media și a potențialilor investitori, urmând ca echipele cele mai convingătoare să fie premiate și să beneficieze de sprijinul Innovation Labs și al susținătorilor programului și după încheierea perioadei de mentorat.
Iată care au fost ideile care vor merge mai departe în proiect:
RENTO RENTO este o platformă online care oferă posibilitatea de a închiria autoturisme direct de la proprietarii lor, fără a mai fi nevoie de dealeri sau firme de închiriere. Cu ajutorul Rento, doritorii vor avea parte atât de o gamă mai variată de maşini, cât şi de preţuri mai avantajoase, beneficiind de încrederea oferită prin reputațiile create în comunitatea digitală.
FOODBOX este o platformă online de nutriție creată cu scopul de a veni în ajutorul celor ce doresc o condiţie fizică şi un stil de viaţă sănătos, reprezentând de asemenea şi un prim pas în fundamentarea unei educații alimentare corecte. Înscrierea pe platformă este facilă, clientul completând un formular cu datele personale și obiectivele legate de greutatea şi forma sa fizică, urmând ca echipa de nutriționiști să analizeze şi să întocmească un program personalizat pentru fiecare client.
RockMyMonday este o aplicaţie online care ajută tinerii ambiţioşi să-şi atingă obiectivele propuse, dându-le propriul asistent digital care să le prioritizeze planul şi activităţile săptămânii, astfel încât să-și crească productivitatea. RockMyMonday este un sistem de inteligență artificială care va învăţa în fiecare săptămână pentru a reuşi să ajungă la obiectivele propuse de către utilizator.
VR Market transpune supermarketul obişnuit în realitate virtuală, reducând atât traficul şi poluarea, cât şi stresul ori timpul irosit la coadă şi casa de marcat. Cu VR Market oricine va putea să-și facă cumpărăturile zilnice în doar câteva minute, produsele urmând să fie livrate în siguranţă acasă.
Up my Fintech vine cu o soluție pentru hipermarketuri, ajutând la implementarea citirii și încasării produselor prin coduri QR, eficientizând şi simplificând procesul de achitare. Aplicaţia va crea o bază de date aplicată pentru utilizatorii săi care va permite observarea obiceiurilor de cumpărare putând astfel să personalizeze promoții, îmbunătățind experiența de cumpărare a fiecărui client în parte.
Campfire Tales este o aplicaţie care constă în conceperea unui studio indie de game development şi publishing, dorind să aducă utilizatorilor săi experiențe narative și interactive de VR / AR / Desktop / Mobile realizate cu scopul de a livra un conținut interactiv de calitate și de a crește comunitatea indie din România. Aplicaţia Campfire Tales se adresează atât gamerilor, cât şi profesioniștilor din industria de dezvoltare a jocurilor digitale.
Xvision este un sistem de analiză automată a radiografiilor cu ajutorul inteligenței artificiale, venind astfel în ajutorul medicilor radiologi, precum şi în cazul ţărilor defavorizate prin lipsa unor specialişti în acest domeniu. Aplicația are la bază trei rețele neuronale implementate cu ajutorul tehnologiilor Azure, Azure MAchine Learning și Azure Functions.
Reactive Boards își propune să rezolve problema traficului din marile oraşe într-un mod inedit şi ecologic, cu ajutorul unui skateboard electric a cărui autonomie poate merge până la 25-35 km, în funcţie de dimensiunea bateriei. Produsul Reactive Boards reduce traficul şi totodată transformă călătoriile prin oraș într-o ieşire distractivă care ajută simultan şi mediul înconjurător.
MaskedMan este o platformă care încurajează comunicarea, negocierea şi persuasiunea, reformând într-un stil cross-platform cu mai multe variante de gameplay cunoscutul joc de societate al anilor ’80, Mafia. Într-un format retro, MaskedMan va oferi fiecăruia experienţa dorită, de la varianta clasică bazată pe chat pentru cei nostalgici până la varianta MMO în care jucătorul este cel care îşi alege rolul.
Easy Shopping este o aplicaţie online care ajută la reducerea şi eficientizarea timpului petrecut în magazine, fie că vorbim de statul la coada de la casă, ori de căutarea unui produs. Aplicaţia constă în crearea unui coș virtual, acesta având două scopuri principale: ghidarea cumpărătorului către produsele dorite și orientarea sa în caz că va decide să devieze de la traseul stabilit iniţial. Pentru poziționarea indoor, Easy Shopping se bazează pe tehnologia Bluetooth Beacon.
GearJobs.com este o platformă online care permite interconectarea profesioniștilor în IT, creată cu scopul întemeierii unei comunităţi de experţi în domeniu care să le permită să lucreze împreună pe diferite proiecte dar şi a învăţării de noi tehnologii şi a întocmirii unui portofoliu propice angajării în cadrul unei companii. GearJobs vine şi în ajutorul companiilor, platforma generând liste de specialişti în baza criteriilor şi a parametrilor selectaţi.
PharmOnline este o platformă farmaceutică destinată în mod special produselor dificil de localizat, care îi sprijină pe cei ce nu dispun de timpul ori posibilitatea deplasării. Prin simpla trimitere a reţetei pe platformă, produsele sunt localizate, putând fi achiziționate şi livrate către destinatar.
BONOBO este o aplicație mobilă bazată pe geolocație care oferă un cadru sigur și prietenos pentru a cunoaște oameni noi şi în afara mediului virtual. Spre deosebire de alte aplicaţii, BONOBO nu se axează pe un grup de prieteni deja existent, neavând conceptul de followers sau newsfeed, ci punând la dispoziția utilizatorilor un mijloc prin care aceștia să intre în contact direct cu oamenii din zona lor geografică. BONOBO doreşte să creeze un mediu proactiv, în care fiecare persoană să iasă din zona de confort, legând noi prietenii bazate pe activităţi şi interese similare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!