Potrivit ISU Timiș, la ora 9, opt adulți erau internați la Spitalul Județean, trei adulți se aflau la Spitalul Municipal și 19 copii sunt internați la Spitalul „Louis Țurcanu”.
Potrivit medicilor, niciunul dintre cei internați nu se află în pericol, starea lor fiind însă monitorizată de doctori.
De asemenea, șase persoane au fost cazate peste noapte în spațiile puse la dispoziție de autoritățile locale: trei la Hotel Savoy, una la Mitropolie și două la Liceul Silvic.
Conform reprezentanților ISU Timiș, din blocul de pe Vaida Voievod, evacuat de pompieri luni seara, au ajuns la spital opt persoane, inițial, toate fiind însă în afara pericolului. Șapte dintre ele au refuzat transportul la cazare și doar o persoană a rămas peste noapte într-unul dintre adăposturile puse la dispoziție de autorități. Cei mai mulți dintre cei care sunt în continuare internați în spitalele din Timișoara provin din blocurile de pe Miorița 8 și 4.
UPDATE ora 10. Starea celor 12 adulți și 16 copii internați în spital, în urma tragediei din blocul din Complexul Studențesc
În spitalele din Timișoara sunt internați copii și adulți, în urma tragediei de pe strada Miorița, în urma căreia au murit doi copii și o femeie. Sunt pacienți internați și din blocul de pe Vlad Voievod nr. 1. Starea generală a celor internați este stabilă. La Spitalul Județean Timișoara, cei 9 pacienți vor mai sta internați aproximativ șase zile, din câte spun doctorii. La Spitalul Municipal Timișoara sunt internați trei pacienți, din 10, câți au venit în noaptea care a trecut, de la al doilea bloc evacuat, cel de pe strada Vlad Voievod nr. 1.
La Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara sunt internați 16 copii, toți din blocurile de pe strada Miorița, care au venit în cursul zilei de ieri la unitatea sanitară. Conform doctorilor, starea lor este bună.
„Sunt internați 16 copii. Niciunul cu simptome. Este vorba despre copiii evacuați ieri (luni – n.r.). Starea tuturor este bună. Nu au venit pentru internare și copii de la blocul de pe strada Vaida Voievod nr. 1, evacuat în această noapte”, a declarat doctorul Mihai Gafencu, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” Timișoara.
La Spitalul Județean Timișoara mai sunt internați, în dimineața zilei de marți, 19 noiembrie, nouă pacienți. Starea lor este stabilă.
„Nouă pacienți sunt internați. Starea este staționară, iar analizele de laborator sunt în curs de îmbunătățire, normalizare. Pacienții sunt propuși spre a rămâne internați până la șase zile de la eveniment. Nu au necesitat proceduri de terapie intensivă, sunt în curs de tratament, monitorizare, urmărire, simptomatologie digestivă”, a spus doctorul Marius Craina, managerul Spitalului Județean Timișoara.
La Spitalul Municipal Timișoara mai sunt internați trei pacienți, doi bărbați și o femeie. Cel mai probabil, bărbații vor fi externați în cursul zilei de astăzi, marți, 19 noiembrie. Nu mai puțin de 10 pacienți au fost aduși în cursul nopții la Spitalul Municipal Timișoara, de la al doilea bloc evacuat.
„S-au adresat zece pacienți în cursul nopții, șapte au plecat și trei au rămas. Unul dintre ei are transaminazele crescute. Este vorba despre doi bărbați și o femeie. Cel mai probabil, doi dintre cei trei pacienți vor fi externați în cursul zilei de astăzi”, a declarat doctorul Olimpia Oprea, managerul Spitalului Municipal Timișoara.
(Adrian Panduru)
UPDATE ora 13. Rămân internați în spital 10 adulți și 21 de copii
Potrivit autorităților, până la ora 13:00, rămăseseră internați în spital 10 adulți. Dintre aceștia, 9 se află la Spitalul Județean, iar unul la Spitalul Municipal.
În ceea ce privește numărul copiilor internați la Spitalul Louis Țurcanu, acesta a crescut. La ora 13:00 se aflau deja internați 21 de copii, iar alți patru au fost consultați.
UPDATE ora 17. Crește numărul persoanelor care se prezintă la spital pentru a fi evaluate medical
Potrivit reprezentanților ISU Timiș, la ora 17:00 la Spitalul Județean se aflau internați 9 adulți, iar alți doi veniseră până la acea oră pentru a fi evaluați medical. La Spitalul Municipal rămâne în continuare internat un adult.
De asemenea, la ora 17:00, la Spitalul de copii Louis Țurcanu se aflau internați 22 de copii, iar 5 au fost aduși de către părinți pentru evaluare.
Șapte persoane sunt cazate în spațiile puse la dispoziție de autoritățile locale, astfel: trei la Hotel Savoy, una la Mitropolie și trei la Liceul Silvic.
Articole pe aceeași temă:
SURSE: Substanța care i-a ucis pe locatarii de pe Mioriței 8
15 apeluri la 112 de pe Mioriței, numărul 8. Opt dintre acestea, pentru cei doi copii care au murit
Inspectorul șef al ISU Banat: am ajuns să verificăm locația cu numărul cinci. Încă un bloc, evacuat
Trimite articolul
Xpatronul este din Tg Jiu.
Cine a externalizat catre privati serviciile de deratizare a primariei ? Neoamenii trebuie sa raspunda !!!
N-ai ce face concetatenii nostri tot nenorocirile liberale si iohaniste or sa voteze. Ca e buni ieuropeni indiferent de cite tilharii si dezastre fac,
Hotărârea de consiliu local din 2002 obligă orice firmă de acest gen să obțină o autorizație de la primărie, robule mai esti la primarie inca ???