Campania de curăţenie generală de toamnă a început luni, 19 octombrie, şi se va încheia în data de 3 noiembrie.
În prima săptămână, între 19 şi 25 octombrie, angajaţii Retim vor acționa în cartierele situate în zona de nord a oraşului faţă de canalul Bega, iar începând din 26 octombrie în partea de sud a municipiului.
Lucrătorii societăţii de salubrizare vor aduna de la oameni numai obiecte de uz casnic şi gospodăresc şi deşeuri vegetale, rezultate din curăţarea arborilor şi a spaţiilor verzi din jurul imobilelor, precizează autorităţile locale.
Nu se colectează deşeuri provenite din lucrări de amenajări interioare şi salubrizarea pivniţelor şi a podurilor – moloz, praf de cărbune, ţigle, cărămizi, faianţă şi gresie sparte. Depozitarea acestor deşeuri este interzisă, iar cine nu se conformează riscă amendă.
Sancţiunile sunt de la 500 la 1.000 de lei în cazul persoanelor fizice şi de la 1.000 la 2.000 de lei pentru persoanele juridice.
La fel, de amenzi sunt pasibili şi cei care depozitează deşeuri pe domeniul public mai devreme de o zi faţă de data în care este programată colectarea sau după ziua când ar trebui să se ridice gunoiul.
De aceea, trebuie urmărite graficele de colectare, pe care le găsiţi anexate, pe zile, străzi şi perimetre.
Deşeurile trebuie depozitate la bordura carosabilului, fără să împiedice circulaţia, iar resturile provenite din tăieri de corecţie la arbori să fie la dimensiuni de maximum un metru şi legate în snopi.
Deşeurile rezultate din reparaţii şi amenajări interioare în cantităţi sub 1 mc, precum şi deşeurile reprezentând echipamente electrice şi electronice (DEEE) se preiau gratuit de la populaţie, pe baza actului de identitate, la patru puncte de colectare din oraş: Al. Avram Imbroane nr. 70, Calea Torontalului nr. 94, Str. Energiei nr. 3 şi Calea Moşniţei nr. 2. Aceste centre sunt deschise de luni până vineri între orele 8.00-20.00.
Pentru cantităţi mai mari de deşeuri pot fi solicitate containere de la Retim, contra cost.
Deşeurile din sticlă pot fi depozitate în cele 34 de recipiente sub formă de clopot amplasate în oraş de către operatorul de salubrizare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!