„Astăzi este prima zi din operaţiunea de ridicare a tablierului de la Podul Michelangelo, este o operaţiune extrem de importantă în contextul şantierului, una dintre cele mai importante operaţiuni pentru reabilitarea podului, construit în 1970, cel mai lat pod de altfel din Timişoara. În funcţie de ceea ce vor găsi specialiştii firmei contractate la sistemul de reazăme urmează să fie luată decizia ulterioară, de înlocuire sau de reabilitare a acestor sisteme şi să vedem ulterior când putem să redeschidem circulaţiei acest pod extrem de important. Podul va fi ridicat până la 60 de centimetri, dar pe parcurs, cam în trei zile”, a explicat viceprimarul Dan Diaconu.
Oficialii municipalităţii spun că lucrările din zona Michelangelo – Piaţa Leonardo da Vinci sunt în grafic, chiar dacă au fost unele întârzieri la ridicarea tablierului podului. Circulaţia ar putea fi redeschisă parţial în zonă până la sfârşitul lunii septembrie. Se doreşte redeschiderea traficului pe relaţia bulevardul Michelangelo – strada Cluj, respectiv dinspre Aleea FC Ripensia spre bulevardul Michelangelo.
„Din punct de vedere al lucrărilor de la pasaj, grinzile care acoperă pasajul sunt comandate şi ca atare cred că pe acolo vom putea să deschidem, spre mijlocul, sfârşitul lui septembrie circulaţia. Aici, însă, la pod, este o problemă pe care trebuie să o analizăm abia după ridicarea tablierului, în funcţie de ceea ce vom găsi sub. Dacă e doar o operaţiune de reabilitare ea va dura cu siguranţă mai puţin. Dacă este o operaţiune de înlocuire a sistemului atunci durata este ceva mai lungă. Sistemul de reazeme este cel care asigură structura şi importanţa funcţionalităţii podului. Noi am primit asigurări că pe structura podului se va interveni până la maxim sfârşitul lui septembrie, în funcţie de orice tip de intervenţie ar fi la acest pod, urmând ca apoi, provizoriu, să se poată circula, iar celelalte operaţiuni să se realizeze în paralel. Suntem în grafic, ridicarea podului a întârziat puţin, au fost unele probleme tehnice, însă suntem în grafic cu toate lucrările”, a adăugat Diaconu.
În ceea ce priveşte plăţile făcute până acum, viceprimarul a afirmat că s-au achitat 11 milioane de lei din suma totală de 39 de milioane de lei, valoarea licitată, iar 6 milioane de lei au fost deja rambursaţi, având în vedere că vorbim despre un proiect pe fonduri europene. Complexul Rutier Michelangelo trebuie finalizat până în august 2014, deci în decurs de un an de acum înainte.
In toamna s-ar putea redeschide circulatia la Michelangelo, dar autoritatile spun ca nu e prioritar!
Citiți principiile noastre de moderare aici!