Cele două mașini se deplasau dinspre Parța către Peciu Nou. Șoferul din Opel a virat la stânga către un drum auxiliar, fără să se asigure, moment în care a fost lovit de un autoturism marca Toyota, care se afla în depășire. Ca să evite coliziunea cu autoturismul Opel, femeia care se afla la volan în Toyota a tras brusc de volan și s-a răsturnat într-un șanț. În urma accidentului femeia s-a lovit la cap și la piept și a fost transportată cu o ambulață SMURD la spital pentru îngrijiri medicale.
Șoferul din Opel, care se afla în mașină cu alți patru pasageri, susține că el nu are nicio vină și că a semnalizat regulamentar, însă femeia avea viteză și nu a mai putut încetini. Din fericire, nicio persoană din Opel nu a fost rănită, mașina fiind ușor avariată.
Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate condițiile în care s-a petrecut accidentul.
„Accidentul s-a petrecut pe DJ 593, între localitățile Parța și Peciu Nou. Ambele autoturisme se deplasau în aceeași direcție, spre Peciu Nou. Autoturismul marca Opel a virat la stânga, pe un drum lăturalnic, moment în care a fost lovit de un autoturism marca Toyota, înmatriculat în Austria, care s-a răsturnat într-un șanț. Este o victimă care a fost transportată la spital”, a afirmat agentul șef Nicolae Pleșa, de la Secția 4 Rurală Peciu Nou.
Citiți principiile noastre de moderare aici!