A fost o dimineață cu scandal, sâmbătă, în piața țărănească din Calea Lipovei, după ce polițiștii locali s-au trezit că piața volantă „amenajată” de primărie acolo funcționează ilegal. Piețarii ar fi fost înștiințați că nu mai pot sta acolo, iar oamenii legii s-au dus sâmbătă să verifice dacă terenul este liber. Piețarii s-au chinuit degeaba să le explice polițiștilor locali că primăria i-a chemat acolo.
Consilierul local Constantin Ștefan Sandu, cel care a avut ideea ca Primăria Timișoara să înființeze piețe volante, susține că țăranii care vin cu fructe și legume din gospodăriile proprii au fost înștiințați încă de săptămânile trecute că nu mai pot să-și vândă marfa acolo și au fost trimiși în piața amenajată de pe strada Silistra.
„Terenul nu este al primăriei, s-a solicitat de mult timp, dar nu s-a primit accept de funcționare a pieței pe acel teren. Nu se pot face amenajări absolut necesare, când plouă este o mare de noroi. Până găsim o locație potrivită acestui scop, ce se poate amenaja cel puțin ca spațiul de la stadion, la minime condiții, s-a anunțat mutarea în incinta pieței de pe strada Silistra, unde este suficient spațiu disponibil. Anunțul a fost făcut și în săptămânile trecute, deci nu se poate spune că este o mutare bruscă, celor de acolo le-au fost distribuite înștiințări din timp”, a explicat consilierul Sandu pentru tion.ro.
Piața volantă din zona Lipovei a fost deschisă acum doi ani, în iunie 2015, fiind a doua piață țărănească a Timișoarei, după cea din parcarea Stadionului „Dan Păltinișanu”. A fost amenajată pe un teren viran, între blocuri, mărginit de străzile Holdelor, Ion Ionescu de la Brad și Martir Alexandru Grama. Potrivit consilierului local Constantin Ștefan Sandu, terenul pe care funcționa piața volantă din Lipovei aparține, de fapt, Ministerului Educației Naționale.
Sursa foto: Facebook/PiatavolantaTimisoara
Articole pe aceeași temă:
S-a deschis a doua piata volanta a Timisoarei, in zona Lipovei
Citiți principiile noastre de moderare aici!