Furtul se pare că a avut loc în noaptea de 15 spre 16 aprilie. Tânărul ar fi pătruns într-o curte din Cărpiniș, a profitat de faptul că poarta nu era închisă și a furat trei biciclete.
„La data de 20 aprilie a.c., poliţiştii Secţiei 2 Rurale Cărpiniş au fost sesizaţi despre furtul mai multor biciclete din curtea unui imobil, situat pe raza localităţii mai sus menţionate, în perioada 14-20 aprilie a.c. În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au reuşit, în cursul acestei dimineţi, identificarea unui tânăr în vârstă de 17 ani, din comuna Cărpiniş, bănuit de comiterea furtului. În fapt, în noaptea de 15 spre 16 aprilie a.c., minorul ar fi pătruns în curtea imobilului, profitând de faptul că uşa de acces nu era asigurată, iar din interior ar fi sustras trei biciclete. Tânărul a fost condus la sediul poliţiei, unde i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Prejudiciul în valoare de aproape 2000 de lei a fost recuperat în totalitate, cele trei biciclete fiind restituite persoanei păgubite”, povestesc cei de la IPJ Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!