Avionul de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropierea localităţii Beliş, în judeţul Cluj, într-o zonă montană, în jurul orei 16.45. Prefectul de Cluj, Gheorghe Vuşcan, a declarat că în aeronavă erau şapte persoane, iar una dintre acestea, un medic, a sunat la 112 şi a anunţat accidentul aviatic. Avionul a fost localizat în zona localităţii Fântânele din Cluj.
La câteva ore după accident, șeful Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), Ion Burlui, a afirmat că toate cele şapte persoane aflate în avionul medical erau în viaţă.
Avionul, plecat de la Bucureşti spre Oradea, este de tip BN2 şi ar fi aterizat forţat în judeţul Cluj, fiind pilotat de Adrian Iovan. În avion se aflau medici de la spitalele bucureştene “Sf. Maria”, Fundeni şi Elias, precum şi unul de la o unitate sanitară din Oradea.
Echipele de intervenție au întâmpinat dificultăți
Din cauza ceții din zonă, elicopterul SMURD trimis la locul accidentului nu a putut ateriza, așa că la fața locului au intervenit mai multe echipaje de ambulanță SMURD şi jandarmii montani.
Echipele de intervenţie au întâmpinat dificultăți în a localiza victimele și epava avionului, deoarece se aflau într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 metri altitudine. La operaţiunea de salvare au luat parte echipe ale Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă din Cluj, Alba şi Bihor, dar și o echipă de salvamontiști și peste 300 de localnici care cunosc zona. Din cauza ceții și a zăpezii înalte, echipele de intervenție nu au reușit să ajungă la victime.
„Suntem în zona Poiana Horea, e o zonă greu accesibilă, cu zăpadă. Au fost formate mai multe echipe din jandarmi, salvamontişti, dar şi zeci de localnici din comunele Beliş şi Horea. Suprafaţa de acoperit este de circa 10 kilometri pătraţi. E o zonă dificilă, unde nu prea este semnal la telefon”, declara atunci primarul localităţii Beliş, Viorel Crainic.
În tot acest timp, medicul care sunase la 112, ținea legătura cu echipele de intervenție prin telefon. Acesta le-a comunicat că în jurul orei 20, două dintre victime își pierduseră cunoștința.
„Am vorbit la telefon cu unul dintre medici, în urmă cu aproximativ o jumătate de oră (20.20 – n.r.), şi mi-a spus că doi dintre cei care se aflau în avion şi-au pierdut cunoştinţa”, a spus atunci coordonatorul de transplant Victor Zota.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Alba, Alina Bălaş, în jurul orei 21.30 la numărul de urgenţă 112 a fost primit un apel de la un pădurar care căuta în zona Petreasa şi care a găsit epava avionului şi victimele la limita judeţelor Cluj şi Alba. Mai întâi o echipă de la Salvamont Bihor a ajuns la locul unde se aflau cele şapte victime, iar apoi un echipaj SMURD Cluj, care încerca resuscitarea unei persoane grav rănite.
Şeful IGSU, Ion Burlui, a declarat atunci că una dintre victimele din avionul era încarcerată, o alta are picioarele rupte, iar o a treia, fracturi la mâini.
Pilotul și o femeie aflată la bord au murit
În jurul orei 23, ISU Alba a anunțat că una dintre victimele accidentului aviatic, un bărbat, a murit. Mai târziu Dan Mircea Petrescu, din cadrul Salvamont Bihor, a declarat că pilotul este mort şi că avionul „este făcut praf”.
„O persoană a fost dusă pe braţe la un drum, iar ceilalţi cinci răniţi au venit pe picioarele lor, însă niciunul nu este bine. Vă daţi seama că este un avion care a căzut. Avionul este făcut praf”, a spus Petrescu.
Pilotul a fost identificat ca fiind Adrian Iovan. O oră mai târziu, o studentă, aflată la bordul avionului, a murit în ciuda intervenţiei echipei de prim ajutor care i-a făcut manevre de resuscitare.
Adrian Iovan avea o experiență de peste 16.000 de ore de zbor şi licenţele în termen de valabilitate, potrivit Ministerului Transporturilor. El avea 55 de ani şi o carieră de aproape 40 de ani ca pilot la Tarom şi BlueAir. După pensionare, el le preda studenţilor din anii terminali ai Şcolii de Piloţi şi pilota avioane de mici dimensiuni.
Specialişti din Institutul Naţional de Criminalistică au fost trimişi la locul accidentului
„Din dispoziţia şefului Poliţiei Române, chestor-şef de poliţie Petre Tobă, o echipă de specialişti din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică se deplasează la locul accidentului aviatic produs în cursul acestei zile, la limita judeţelor Cluj şi Alba, în vederea acordării de sprijin în cercetarea locului faptei. Echipa este formată din experţi în accidente aviatice, fiind condusă de directorul INC – IGPR”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Române.
Ofiţerii specialişti vor efectua cercetarea la faţa locului, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
UPDATE: Cei cinci răniţi sunt conştienţi, în stare stabilă, dar rămân momentan internaţi la spitalul din Cluj-Napoca.
Medicii de la Cluj-Napoca spun că răniţii vor mai rămâne sub supraveghere cel puţin o zi, iar apoi se va putea vorbi de transport în Bucureşti.
Cât despre operaţiunea de salvare, care a durat mai multe ore, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, a emis un comunicat de presă de 4 rânduri, prin care susţine că totul s-a realizat în condiţiile legii.
„Localizarea locului evenimentului în Sistemul 112 s-a realizat potrivit prevederilor legale, pe baza informaţiilor furnizate de operatorii de comunicaţii mobile odată cu primirea primului apel la 112, respectiv la nivelul sectorului celulei din care a fost generat aceasta şi a fost pusă la dispoziţia instituţiilor care au participat la operaţiunea de căutare şi salvare”, arată un comunicat de presă emis de STS.
Între timp, premierul Victor Ponta a cerut demararea unei anchete pentru a afla de ce avionul folosit era atât de vechi şi cum de operaţiunea de salvare a durat atât de mult.
UPDATE 2: Primii salvatori au găsit răniţii în zăpadă, urlând de durere. I-au îmbrăcat cu hainele lor şi i-au transportat cu tărgi din crengi şi pături.
Trei oameni din satul Pietreasa, judeţul Alba, au fost cei care au ajuns primii la răniţi. Gheorghe Giurgiu, de 33 de ani, povesteşte cum i-a găsit pe răniţi şi cum i-a transportat până la ambulanţe, alături de alţi doi consăteni.
„Noi pe la ora 19.00 am plecat, am luat-o spre Vârful Pietreasa şi am aflat că ar fi avionul într-o zonă cu pădure mijlocie, cu plantaţii. Din fericire, i-am găsit. Zăpada avea o jumătate de metru acolo unde erau ei. Avionul a dat printre copaci şi era răsturnat. Când am ajuns am văzut că îi făceau respiraţie gură la gură domnişoarei rezidente, pe ea am încercat să o ajutăm prima dată, dar apoi am aflat că a murit. Răniţii strigau de durere, unul era cu amândouă picioarele rupte, am făcut o targă din lemnele copacilor, cu o pătură. Le-am făcut foc, le-am dat hainele de pe mine ca să le pun pe ei, pentru că nu mai puteau de frig, mi-am dat jos maieul şi le-am făcut foc, şi am rămas numai într-o bluză mai subţire, eu nu am avut nimic, pe ei trebuia să îi ajut să se încălzească, pentru că ei au îndurat frig”, a spus Giurgiu.
Când i-au găsit, răniţii erau pe zăpadă, lângă avion, dar pilotul era captiv sub aeronava prăbuşită.
„Stăteau adunaţi într-o parte, iar cel cu picioarele rupte era chiar lângă avion, pentru că nu se putea mişca. I-am dat haina de pe mine că stătea pe spate, întins pe zăpadă. Au mai venit şi alţi oameni din alt sat apoi şi am încercat să îi ducem în jos cum am putut. I-am cărat cu pături, pe braţe şi în spate, numai să îi ajutăm. Erau vreo doi kilometri până la drum. Nu i-am întrebat ce au păţit, pentru că ei strigau după ajutor, erau plini de sânge, am vrut numai să îi ajutăm cum putem. După o vreme au venit SMURD, Poliţia, jandarmii”, a mai spus salvatorul.
UPDATE 3: Salvatorii spun că nu au avut coordonate clare
Unul dintre salvatori, Marius Pop, membru al Transylvania Offroad Club, a declarat că nu au avut coordonate clare în momentul în care au plecat în căutarea avionului prăbuşit.
„Pe la ora 19.00 am fost anunţaţi, la 19.15 am fost cu băieţii de la ISU în maşini, eram plecaţi. Am fost escortaţi de un echipaj ISU până la ieşirea din oraş. Nu am mers direct acolo, ne-am dus de două ori la Crucea Iancului, nimeni nu prea ştia nimic. Am contactat pădurarul care a găsit avionul şi aşa i-am găsit. Coordonatele nu erau foarte clare, erau grade şi minute fără secunde, era o zonă mai mare de 100 de kilometri pătraţi, mult prea mult. Oamenii erau accidentaţi, erau în pături, îi aduceau oamenii jos de pe munte”, a spus Pop.
UPDATE 4: Tânăra decedată în urma accidentului avea 23 de ani, era ofiţer-student în anul V la Institutul Medico-Militar din Bucureşti şi efectua un stagiu de pregătire la Spitalul Fundeni.
Aurelia Ion a fost găsită de echipele de salvare în stop-cardio respirator, cu traumatisme craniene, fracturi la membre, la bazin, la coloana cervicală, iar temperatura corpului era de 18 grade. S-a încercat resuscitarea acesteia pe toată durata intervenţiei de coborâre a celorlalte cinci victime, însă manevrele au eşuat.
Coordonatorul de transplant Victor Zota a spus că tânăra mai participase la prelevări de organe, făcea voluntariat şi „era dedicată meseriei cum rar găseşti”.
„Era studentă în stagiu la Fundeni, nu făcea parte din echipa de prelevare. Decizia ca aceasta să meargă la Oradea aparţine şefului echipei, respectiv doctorul Zamfir. Doctorul Pivniceru, de la Spitalul Sfânta Maria, a vrut să meargă să participe la prelevarea de organe întrucât unitatea sanitară din care face parte a fost acreditată pentru transplant, doctorul Calu face, de asemenea, un curs de perfecţionare, chiar dacă lucrează la un spital unde nu se face transplant, iar doctorul Ianceu se pregăteşte să facă prelevare la spitalul din Oradea”, a spus profestorul Irinel Popescu, şeful Clinicii de Chirurgie Digestivă şi Transplant Hepatic de la Institutul Fundeni.
Victor Zota a mai spus că, în cazul în care operaţiunea de salvare s-ar fi prelungit până dimineaţa, niciunul dintre răniţi nu ar fi supravieţuit.
„Este greu de zis dacă ar fi supravieţuit, o să vedem după necropsie. Pot să vă confirm că, dacă nu ar fi fost găsiţi aseară, până dimineaţă am fi vorbit despre şapte morţi. Nu puteau să treacă peste noapte”, a spus Zota.
Potrivit medicului, bărbaţii au supravieţuit având constituţii atletice, dar că tânăra, fiind „mai fragilă”, nu a rezistat. Toţi cei cinci supravieţuitori ai accidentului se aflau în şoc hipotermic când au fost coborâţi de pe munte.
UPDATE 5: Pilotul Adrian Iovan a murit în urma unui şoc traumatic, combinat cu un şoc hipotermic. Studenta de 23 de ani a decedat din cauza şocului hipotermic, combinat cu tulburări de respiraţie, a declarat şeful Serviciului de Medicină Legală Alba, Gheorghe Vieru.
UDATE 6: Medicul rănit în accidentul aviatic: „Datorită lui Adrian Iovan suntem în viață”
Medicul care a sunat la 112 după accidentul aviatic de luni după-masa, Radu Zamfir, a făcut primele declarații. Vizibil afectat de ce se întâmplase cu o zi în urmă, acesta a povestit cum s-a produs accidentul.
„Totul a decurs inițial bine. Pe parcursul treceri munților a survenit un val de ceață. Avionul a pierdut înălțime, am pierdut un motor, am văzut copaci, după care am căzut. A durat ceva până să fim găsiți, ne-am descurcat cum am putut, încercând să-i ajutam pe toi. Am acordat ajutor cui i-am acordat. Domnul Iovan, inițial era prins între fiarele avionului. Am încercat să-l descarcerez, dar nu am reușit. Ulterior a devenit inconștient”, a declarat medicul.
Acesta a spus că pilotul a făcut tot ce a putut ca avionul să nu se prăbușească.
„Nu a avut timp să ne spună ceva în timpul zborului. Datorită lui suntem în viață, nu trebuie să uităm lucrul acesta. Când am văzut copacii am știut că urmează să ne prăbușim”, a mai spus Zamfir.
Despre eforturile echipelor de intervenție, care au avut nevoie de șase ore să ajungă la ei, Radu Zamfir a spus că nu are ce să le reproșeze.
„Toată lumea şi-a dat silinţa să facă ce s-a putut. Am sunat la 112 , apoi am fost sunat de alţii implicaţi în operaţiunea de salvare, am încercat să transmit coordonatele. Ne-a găsit un pădurar, apoi a ajuns şi SMURD-ul”, a mai declarat medicul.
UPDATE 7: Ministerul Apărării Naţionale susţine că „a urmat procedurile conform legislaţiei şi regulamentelor în vigoare”.
„Astfel, s-a dispus pregătirea elicopterelor IAR 330 M echipate cu chit MEDEVAC de la Câmpia Turzii şi Gearmata pentru plecarea în misiune. Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, ceaţă densă şi condiţii de givraj, conform cărţii tehnice, elicopterele nu au putut desfăşura misiunea. Executarea unei misiuni în condiţii meteo nefavorabile pune în pericol securitatea personalului şi a aeronavei”, se arată într-un comunicat al MApN.
UPDATE 8: Salvamontist: Localnicii care au ajuns primii la epava avionului au păzit trupul neînsuflețit a lui Adrian Iovan pentru a nu fi sfâșiat de animalele sălbatice.
Mircea Petrescu, unul dintre cei cinci salvatori montani din Ştei, din cadrul Salvamont Bihor, și care a participat la operațiunile de salvare, a povestit cum au decurs acțiunile de căutare.
„Am fost alarmaţi, nu ştiu la ce oră, că nu m-am uitat deloc la ceas până azi-dimineaţă, când m-am culcat, de la Dispeceratul Salvamont din Oradea, că a avut loc un accident aviatic la noi în zonă. Am plecat în câteva minute cu încă trei colegi din Ştei şi ne-am întâlnit cu ceilalţi doi colegi din patrula permanentă din Vârtop (sat la limita dintre judeţele Bihor şi Alba – n.r.) în Pasul Ursoaia, între comuna Horea din judeţul Alba şi comuna Poiana Horii din judeţul Cluj, unde era un comandament de criză gestionat de un colonel de la ISU din Alba. La sugestia mea, localnicii, salvamontiştii şi pompierii ne-am împărţit în trei grupuri. Pentru că nişte localnici au zis că au văzut un avion mic şi care mergea jos deasupra Vârfului Petreasa, pe care îl cunoşteam, eu am mers acolo cu câţiva localnici, cu trei colegi salvamontişti şi cu doi medici de la SMURD. Alt grup a mers spre Poiana Mărăşoaia şi ultimul spre Poiana Horii”, a relatat salvamontistul Mircea Petrescu.
Când salvamontiștii au ajuns la avion, au constatat că pilotul murise.
„Când am ajuns acolo, am văzut că pilotul era prins în fiare. I-am luat pulsul, dar era mort, rece şi înţepenit, în rigor mortis. Am sunat imediat la doctorul Hadrian Borcea (fostul şef al UPU-SMURD Bihor, acum directorul adjunct al Spitalului Judeţean din Oradea – n.r.) şi i-am raportat situaţia. Ne-am pregătit să plecăm de acolo, pentru că rolul nostru se terminase, iar localnicii care erau acolo ne-au cerut să rămânem la faţa locului, lângă epavă, să păzim trupul pilotului, să nu-l sfâşie animalele sălbatice până ajungeau şi autorităţile. După vreo jumătate de oră au ajuns şi jandarmii. Noi am plecat”, a relatat salvamontistul din Ştei.
UPDATE 9: Procuror: Avionul prăbuşit în Apuseni nu avea cutie neagră, ci doar alte aparate de bord
Procurorul general al Parchetului Curţii de Apel Alba Iulia a declarat că avionul prăbuşit în Munţii Apuseni nu avea cutie neagră, ci doar alte aparate de bord, care vor fi examinate de anchetatori, iar investigaţia în acest caz va dura câteva luni, pentru realizarea raportului Autorităţii Aeronautice.
„Au fost ridicate mijloace materiale de probe care au fost sigilate şi urmează să fie supuse expertizei şi în continuare a fost asigurat locul accidentului pentru eventuale nevoi de cercetare mai departe şi pentru recuperarea aeronavei avariate. Aeronava a rămas la faţa locului fiindcă este greu de recuperat, deoarece a fost vizibilitate redusă, a plouat şi ar fi fost dificil să vină acolo un elicopter pentru a o putea extrage din pădure”, a afirmat procurorul general al Parchetului Curţii de Apel Alba Iulia, Augustin Lazăr.
UPDATE 10: Echipajele medicale au plecat spre zona accidentului la 30 de minute de la acesta
Medicii specializaţi în urgenţe au fost alertaţi şi au plecat spre locul accidentului de luni după-amiază din Apuseni la aproximativ 30 de minute de la producerea acestuia, însă, din cauza localizării cu întârziere a victimelor, au acordat primul ajutor de-abia după mai bine de cinci ore.
„Anunţul oficial privind accidentul ne-a fost transmis la ora 16.15-16.20, zona indicată fiind Beliş-Poiana Horii, spre zona de graniţă cu judeţul Alba. În acel moment, au fost alertate echipajele din judeţele Cluj, Mureş, Bihor şi Alba”, a relatat dr. Golea, coordonatorul SMURD Cluj.
Coordonatorul SMURD Cluj a subliniat că toate echipajele au venit pregătite din direcţii diferite şi s-au oprit la circa un kilometru de locul accidentului.
„Putem spune că toate echipele de căutare aveau în componenţă câte un medic. Deviza a fost câţi răniţi, atâţia medici . De aceea, şapte doctori au plecat spre locul accidentului, astfel încât fiecare bolnav să poată primi rapid primul ajutor”, a declarat Adela Golea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!