Reprezentanţii Consiliului Judeţean Timiş aşteaptă în continuare să primească, prin hotărâre de Guvern, 80% din acţiunile de la Aeroportul Internaţional „Traian Vuia” Timişoara, restul de 20% aparţinând Fondului Proprietatea. Acţiunile ar trebui apoi să fie împărţite cu Primăria Timişoara, sau cel puţin aşa s-a discutat în perioada în care încă funcţiona USL… Liderul CJT, Titu Bojin, a spus-o însă răspicat: administraţia judeţeană va deţine majoritatea!
Primarul Nicolae Robu vrea jumătate sau nimic, edilul afirmând că dacă nu vor fi cedate jumătate din acţiuni Consiliului Local Timişoara va spune pas intrării în acest acţionariat. Liberalii atrag atenţia că aeroportul nu prea mai este un trofeu economic la ora actuală.
„Vorbesc în dublă calitate, atât de consilier local în Consiliul Local Timişoara, cât şi de membru în Consiliul de Administraţie al Societăţii Naţionale Aeroportul Internaţional „Traian Vuia” SA. (…) Spre deosebire poate de alte perioade, această societate comercială nu este în momentul de faţă un trofeu economic, aşa cum crede multă lume, nu este o societate care produce profituri substanţiale şi care să constituie o miză din acest punct de vedere. Situaţia economică a aeroportului este destul de incertă, pe fondul unei scăderi masive a numărului de pasageri. Dacă în perioada de vârf discutam de circa 1,1-1,15 milioane de pasageri pe an, cifrele din ultimul an indică o scădere de până la 750.000-760.000 de pasageri (…) veniturile societăţii scăzând semnificativ”, a declarat, vineri, consilierul local PNL Ciprian Jichici.
Liberalul spune că aeroportul ar fi fost prost manageriat în trecut, iar la ora actuală societatea are o mulţime de procese pe rol, în care se cer daune importante.
„Cei care au condus acest aeroport în perioada 2009-2012 şi care dau acum lecţii altora, atât pe plan politic, cât şi pe plan mangerial, au făcut câteva greşeli economico-financiare impardonabile, care au dus această societate în starea în care se află în momentul de faţă. Din cauza faptului că nu au fost capabili să cheltuie banii avuţi la dispoziţie pentru reparaţia capitală a pistei, societatea a rămas în cursul anului 2012 cu un profit uriaş şi nerealist, profit în urma căruia societatea a fost obligată să plătească dividende acţionarilor (…) Practic, a dus la o decapitalizare masivă a societăţii, în condiţiile în care acea reparaţie capitală nu a fost făcută. Printr-o politică discreţionară legată de operatorii aerieni care deservesc sau folosesc Aeroportul Timişoara, în momentul de faţă societatea are peste 100 de procese pe rol”, a adăugat Jichici.
Consilierul PNL crede că situaţia Aeroportului Timişoara nu poate fi comparată cu cea a altor aeroporturi similare din ţară care sunt administrate de consiliile judeţene.
„Este foarte adevărat că aeroportul din Cluj şi cel din Sibiu sunt deţinute de consiliile judeţene, numai că în aceste două aeroporturi s-au făcut investiţii uriaşe în ultimii zece ani de zile, investiţii uriaşe care au fost făcute de către statul român”, a exemplificat liberalul.
Jichici a făcut apel la reprezentanţii administraţiei judeţene să nu mai politizeze subiectul şi să dea dovadă de responsabilitate. „A pune problema ca municipiul Timişoara, dacă eventual doreşte să participe, să participe cu o cotaţie minoritară de 10-20% mi se pare nerealist din punct de vedere strategic şi economic. Pentru a contribui la dezvoltarea acestui obiectiv vor fi necesare investiţii importante. Ori Timişoara participă într-un mod cel puţin egal (…), ori dacă nu atunci cei care nu doresc acest lucru să-şi asume ei tot ceea ce este necesar şi ce trebuie făcut. Această teză, cum că dacă nu există un acţionar autoritate publică locală majoritar celălalt acţionar ar putea să facă jocuri cu factorul privat – şi aici s-a făcut aluzie la nu ştiu ce înţelegeri cu Fondul Proprietatea, care deţine 20% din acţiuni -, mi se pare cel puţin o abordare neserioasă. Aş dori să fac un apel la eliminarea orgoliilor sau a calculelor politice din această discuţie. Aici nu este o competiţie cine deţine controlul, să punem Timişoara la zid, să izolăm autoritatea publică locală din Timişoara, ci o responsabilitate pe care trebuie să ne-o asumăm împreună”, a concluzionat Ciprian Jichici.
Primarul Nicolae Robu a afirmat încă o dată că primăria nu va accepta să facă „figuraţie” la Aeroportul Timisoara. „Dacă nu, consiliul judeţean să-şi arate competenţa gestionând singur aeroportul”, a conchis edilul-şef.
Citiți principiile noastre de moderare aici!