Istoria zbuciumata a Aeroportului din Timisoara: de la dirijabile germane, la curse charter

Prima bază aeriană din Timiş a devenit operaţională în timpul Primului Război Mondial. Aceasta se afla pe păşunea comunală de lângă comuna Dudeştii Noi şi a funcţionat în perioada 15 noiembrie 1915 – aprilie 1917 pentru încărcarea şi repararea dirijabilelor germane.

“În timpul Primului Război Mondial, zeppelinele ridicate de la baza din Dudeştii Noi au bombardat Bucureştiul, Ploieştiul, Chişinăul şi Salonicul. Un dirijabil este doborât la Salonic, iar echipajul luat prizonier. Altul este lovit şi, în încercarea de a ajunge la bază, se prăbuşeşte lângă Timişoara. Cinci membri ai echipajului mor şi sunt înmormântaţi în Cimitirul Eroilor”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Aeroportului Internaţional Timişoara, Nicoleta Trifan.

Interesant este că după închiderea acestei baze aeriene, în 1919, sătenii din zonă au încercat să o demonteze bucată cu bucată, însă scheletul metalic al halei ce odată adăpostea zeppelinele germane s-a prăbuşit peste ei, iar cinci persoane au murit.

Aeroportul de la mall

Primul aeroport civil al Timişoarei este dat în folosinţă pe 10 iulie 1935, în baza unui ordin telegrafic al Ministerului de Interne. Acesta era amplasat pe terenul de instrucţie al Garnizoanei Militare, pe terenul unde acum este mall-ul.

“La data de 17 iulie 1935 aterizează pe aeroport primul avion în cursă tehnică cu echipajul: pilot Dumesnil, mecanic Desal şi pasagerul Polihroniade Vargas. La 20 iulie 1935 s-a făcut inaugurarea aeroportului provizoriu Timişoara. La înfiinţare nu dispunea de niciun fel de bază materială. A primit la început o pompă de benzină pentru alimentat avioane, 4 butoaie de zinc cu măsurătoare de benzină şi 4 stingătoare de pompieri”, ne-a mai spus Nicoleta Trifan.

Clădirea tehnică a aeroportului era din scânduri şi carton gudronat şi avea trei încăperi şi o sobă. O încăpere era destinată comandantului, o alta era destinată biroului de trafic şi celui administrativ, iar a treia încăpere servea drept sală de aşteptare.

Pe 27 iulie 1936, Timişoara a primit cinci milioane de lei pentru construirea unui aeroport definitiv. Banii erau destinaţi construcţiei unei aerogări, a unui hangar şi a altor două clădiri ce urmau să servească drept posturi de transmisiuni şi telegrafie, amplasate în câmpia “Cioca”. În urma licitaţiei a fost declarată câştigătoare firma Aug. Schmiedigen, pentru suma de 4,5 milioane de lei. Pe timpul proiectului, zborurile dinspre şi spre Timişora au fost preluate în continuare de aeroportul provizoriu. Construcţia noii aerogări este finalizată în 1938, însă licitaţia a fost una destul de dubioasă, motiv pentru care a fost anulată de Curtea Administrativă Superioară. La acel moment lipseau racordurile la reţeaua electrică, telefon, apă şi canal, dar şi aparatura necesară. Din acest motiv, mutarea Aeroportului din Timişoara are loc abia în 1938.

“Administraţia Aeroportului se mută pe terenul câmpiei Cioca. Zborurile se desfăşoară tot aici. Datorită unor greutăţi întâmpinate în finanţarea lucrărilor şi a constatărilor cu privire la solul impropriu (sol argilos, care determină stagnarea apei la suprafaţă), se renunţă la proiectul amplasării aeroportului Cioca, clădirile ridicate fiind cedate Institutului Meteorologic Central. Interesant este că, în prezent, Aeroportul Cioca funcţionează, fiind folosit ca aerodrom utilitar.

Al Doilea Război Mondial şi aeroportul de la Moşniţa Nouă

În timpul Celui De-al Doilea Război Mondial, aeroportul funcţionează pe un teren de la Moşniţa Nouă. Potrivit arhivelor din acea vreme, aerogara se întindea pe o suprafaţă de 91 de hectare şi a fost folosită începând cu anul 1942. Pista avea o lungime maximă de 1200 de metri şi o lăţime de 600 de metri.

Aeroportul avea o baracă de scânduri cu trei încăperi folosite de administraţie, o magazie, tot din scânduri acoperită cu ţiglă improvizată şi o baracă de 160 mp, adusă de la Deta. Nu avea post de radio-transmisie sau telefonie, iar balizajul era compus din 27 de lămpi de petrol.

Aeroportul pe care îl ştim noi în prezent a fost construit în anii 1952-1953 şi era folosit iniţiat de către unitatea militară. În anii ’60 Timişoara devenea un centru tot mai important economic, iar administraţia centrală din acea vreme ia decizia construirii unui aeroport de dimensiuni mari. Inaugurarea noului aeroport are loc pe 28 februarie 1964. Acesta servea doar pentru curse interne. În anii 1964-1965 se prelungeşte pista cu 500 de metri, până la o lungime de 2500 de metri.

La mijlocul anilor ’70, administraţia de la Bucureşti ia decizia modernizării Aeroportului din Timişoara. Aerogara era extrem de importantă atât pentru aviaţia militară, fiind situată în apropierea graniţei de vest a României, cât şi pentru aviaţia civilă, se dorea introducerea curselor externe. Decizia modernizării vine prin decret de stat, în 1976. În perioada 1977-1979, pe timpul lucrărilor, traficul aerian din zonă a fost preluat de Aeroportul din Arad, transportul pasagerilor de la Arad la Timişoara şi retur fiind efectuat de Aeroportul Timişoara, cu maşinile din dotare.

Pe 20 septembrie 1979 are loc inaugurarea zborurilor pentru pasageri şi mărfuri.

„Zborul de omologare s-a efectuat cu aeronava AN 24 YR BMK, comandant Epuraş (prima aterizare la 11.09, ultima decolare la 15.49)”, a mai spus Trifan.

Pe 1 noiembrie 1980 are loc inaugurarea pentru traficul internaţional. În anii ‘80, pasagerii aveau la dispoziţie şase zboruri săptămânale spre Bucureşti şi două curse pe săptămână spre Constanţa şi retur. În perioada 1986-1989 existau două curse spre săptămână spre şi de la Frankfurt. În anumite perioade din această decadă, Timişoara a fost legată prin zboruri directe şi de Chicago şi New York, câte o cursă pe săptămână.

Aeroportul din Timişoara în timpul Revoluţiei din 1989

Aeroportul din Timişoara a fost sub asediu în timpul Revoluţiei din 1989. TAB-uri au fost amplasate la fiecare poartă, iar autobuzele care transportau pasageri sau angajaţi erau atent verificate de miliţieni. În timpul evenimentelor de la Timişoara care au condus la căderea Regimului Comunist, aeroportul a fost o zonă extrem de importantă, pe aici trecând generali, miniştri şi delegaţi trimişi special de la Bucureşti de cuplul Nicolae şi Elena Ceauşescu pentru a reprima Revoluţia.

„În 17 decembrie 1989, din ordinul lui Nicolae Ceauşescu, la orele 17 a fost trimis un avion special la Timişoara, cu generalii Constantin Nuţă, Ion Coman, Ştefan Guşă, Victor Stănculescu, Mihai Chiţac şi Velicu Mihalea. După aterizare, i s-a transmis generalului Coman să se deschidă foc cu gloanţe de război împotriva manifestanţilor de la Timişoara, el transmiţând mai departe acest ordin generalilor Ştefan Guţă şi Constantin Nuţă. Cu toţii au reuşit să plece la Bucureşti cu o cursă AN 24, în noaptea de 21 spre 22 decembrie. În 20 decembrie 1989, Emil Bobu (secretar al CC în Partidul Comunist) şi Constantin Dăscălescu (prim-ministru) au sosit la Timişoara, trimişi de Nicolae şi Elena Ceauşescu pentru a dialoga cu revoluţionarii. 21 decembrie, la 4 dimineaţa, Bobu şi Dăscălescu au reuşit să evadeze din clădirea Consiliului Judeţean, asaltată de manifestanţă, şi să ajungă la aeroport, de unde au decolat în grabă”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Aeroportului din Timişoara.

După 1989, aeroportul a mai trecut printr-o serie de modernizări, cum ar fi reabilitarea pistei sau deschiderea noului terminal pentru pasagerii non-Schengen. În urmă cu câţiva ani, numărul pasagerilor care tranzitau acest aeroport trecuse de un milion pe an, însă retragerea şi, ulterior, problemele financiare ale companiei Carpatair au afectat serios această cifră. Acum, potrivit datelor oficiale ale celor care conduc Aeroportul Internaţional „Traian Vuia” din Timişoara (care a căpătat acest nume în 2002), cifrele sunt în creştere, aeroportul fiind în continuare al doilea ca mărime din ţară.

În viitor, Aeroportul din Timişoara se pregăteşte de o nouă extindere şi legarea de Centrul Internodal de la Remetea Mare, ceea ce va însemna atât construcţia unor noi corpuri de clădire, cât şi a unor parcări supraetajate, dar şi legarea acestuia direct de autostradă şi de calea ferată.