Una dintre cele mai comuniste modalităţi de stabilire a meciurilor de fotbal, cuplajul, revine, desigur într-o formă „atenuată”, pe Stadionul Dan Păltinişanu din Timişoara. Gazonul de pe bătrâna arenă timişoreană îşi va putea arăta valoarea, miercuri, după-masă, atunci când ambele Poli-uri au programate fiecare câte un meci amical. Astfel, ACS Poli va juca, de la ora 16.30, cu Progresul Gătaia.
După terminarea partidei, elevii lui Ionuţ Popa vor da nas în nas cu cealaltă Poli, ASU. Aceasta are programat un alt amical, cu cei de la Luceafărul Oradea, de la ora 18.30.
Acest tip de cuplaje se practicau în urmă cu mulţi ani, atunci când două echipe de club din acelaşi oraş aveau meciuri de campionat, iar masele erau aduse la stadion pentru a umple tribunele şi a asista la două meciuri deodată.
Vă reamintim că proprietarul Stadionului Dan Păltinişanu, Consiliul Judeţean Timiş, a decis să scoată la licitaţie arena, suma de pornire fiind de 30.000 de lei lunar. Stadionul a fost dat în folosinţă gratuită clubului ACS Poli Timişoara, dar contracul expiră în primele zile ale lunii viitoare. Pe gazonul de pe Dan Păltinişanu ar urma să se înghesuie ACS Poli Timişoara, ASU Politehnica Timişoara, dar şi rugbiştii de la Timişoara Saracens pentru meciurile din Challenge Cup, arena fiind singura care poate oferi condiţii decente pentru asemenea meciuri de liga a doua sau de cupe europene.
Deocamdată nu se ştie dacă ACS Poli Timişoara va evolua sau nu în prima sau a doua ligă, în funcţie de aceasta urmând să fie stabilit şi programul competiţional. Disensiuni legate de utilizarea stadionului au apărut deja din sezonul precedent, atunci când fotbaliştii de la ACS Poli au fost „deranjaţi” de rugbiştii care au fost nevoiţi să monteze pe gazon buturi şi să traseze linii pentru jocurile programate aici. De asemenea, în urmă cu două sezoane, pe acelaşi stadion a avut loc şi finala campionatului, la fotbal american. De atunci echipa de fotbal, „titulara”, a retrogradat în liga a doua, iar cea de fotbal american a fost aproape de titlu, în timp ce rugbiştii au câştigat în ultimii ani toate trofeele româneşti puse în joc, inclusiv Cupa României, câştigată chiar pe gazonul arenei timişorene.
Articole pe aceeași temă:
Citiți principiile noastre de moderare aici!