Este vorba de 5.000 de euro – bani necesari pentru medicamente. Medicamente care trebuie să fie administrate după intervenția chirurgicală. A făcut 60 de drumuri până în Austria în ultimul an, pentru a-i fi schimbate pungile atașate de abdomen. La sfârșitul acestei luni, Daniela va fi supusă unei intervenții chirurgicale complexe în Austria, operație care vizează sistemul digestiv. De asemenea, Daniela va rămâne și fără rinichiul stâng. Operația este decontată de statul român, dar Daniela are nevoie de bani pentru medicamente.
La începutul anului trecut, Daniela cântărea doar 36 de kilograme, iar problemele parcă nu se mai terminau. Raza de lumină a venit de la o clinică din Austria. Daniela a terminat Facultatea de Medicină la Timişoara. Din cauza bolii, abia în anul 2013 a reuşit să profeseze – o lună. A început să se simtă din ce în ce mai rău după operaţia de chist ovarian din România. A fost la un spital din Szeged, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale. Starea de sănătate nu s-a ameliorat. Daniela a ajuns, în luna aprilie 2013, la un spital din Viena. După prima operaţie s-a ales cu o pungă ataşată de abdomen în care se evacua scaunul, iar în toamna anului 2013 a urmat o nouă intervenţie. La începutul lunii octombrie 2013, Daniela a fost supusă la încă două intervenţii chirurgicale şi i s-au montat un stent ureteral şi o altă pungă ataşată în partea stângă pentru evacuarea urinii. Pungile ataşate de abdomen trebuie schimbate în fiecare zi. Până acum, femeia, alături de partenerul său de viaţă, au făcut faţă cu banii, cu greu. Acum, însă, nu mai au de unde… Daniela vrea să treacă şi peste ultimul hop şi să înceapă să profeseze meseria ei – cea de medic. Timişorenii au ocazia să o ajute pe Daniela, care, atunci când va fi sănătoasă, va ajuta şi ea, la rândul ei, oameni, din postura de medic (şi nu numai) – cea mai nobilă profesie din lume. Cei care vor să o ajute pe Daniela pot face acest lucru depunând bani în următoarele conturi în lei:
CEC BANK: RO14CECEC001946202029911,
OTP BANK: RO56OTPV190000720971RO01
Citiți principiile noastre de moderare aici!