Totul a început după ce pompierii au primit un apel prin care se anunța un posibil incendiu pe strada Alba Iulia din Timișoara, la puțin timp după încheierea concertului 3rei Sud Est de Ziua Timișoarei, când o parte din public plecase deja acasă.
Pompierii au intervenit cu patru autospeciale și și-au făcut cu greu loc printre timişorenii rămaşi în piaţă după încheierea concertelor de Ziua Timișoarei şi printre gardurile de protecţie din faţa scenei amplasate în Piaţa Victoriei. Odată ajunși pe strada Alba Iulia, aceștia au început să verifice fiecare clădire.
Pe lângă pompieri, în zonă au intervenit și polițiștii locali, care au blocat ambele capete ale străzii și două ambulanțe, pregătite să preia eventualele victime.
Alarma s-a dovedit a fi falsă, însă, din nefericire, un bătrân de 84 de ani, care locuia într-una dintre clădirile de pe această stradă din centrul Timișoarei, a făcut stop cardio-respirator și a murit. Omul se pare că s-a speriat de agitaţia şi de sirenele de afară atât de tare încât inima lui s-a oprit.
Medicii de pe ambulanță au încercat aproape o oră să-l resusciteze, însă fără succes.
Citiți principiile noastre de moderare aici!