Bugetul total general al municipiului Timişoara pe anul 2015 este de circa 1,3 miliarde lei, deci aproximativ 293 de milioane de euro, aici fiind cuprins bugetul local, bugetul instituțiilor publice din subordine finanțate din venituri proprii și subvenții şi bugetul din împrumuturi. Bugetul local al Timişoarei pe anul în curs este estimat la aproximativ 1 miliard de lei, împărţit pe cele două secţiuni, de funcţionare şi dezvoltare.
În 2014, bugetul total a fost de aproape 1,4 miliarde lei, ceea ce însemna la începutul anului trecut 307 milioane de euro.
Proiectul de buget a fost aprobat vineri în Consiliul Local Timişoara, cu 20 de voturi „pentru” şi 2 abţineri, după lungi discuţii şi numeroase amendamente.
Vor continua proiectele pe bani europeni care trebuie finalizate – pasajul Michelangelo, reabilitarea centrului istoric, reabilitarea malurilor canalului Bega şi restul -, vor fi demarate noi investiţii pe venituri proprii şi se vor pregăti proiecte care să poată fi depuse pentru accesarea de fonduri europene pe următorul ciclu de finanţare. Asta înseamnă o mulţime de noi studii şi proiecte…
Amendamentele PSD la buget – parcări, o maternitate, ACS Poli
Grupul PSD a venit cu cele mai multe amendamente la proiectul de buget, unele aprobate, altele nu. Consilierii social-democraţi au cerut, de exemplu, să se finanţeze proiectele tehnice pentru realizarea unui număr de 500 de noi locuri de parcare în Timişoara, pentru un nou spital de obstetrică-ginecologie – SF şi PT, o nouă piaţă de animale – SF şi PT etc.
„Am propus conexarea localității Dumbrăvița cu zona Lipovei, prin intermediul a șase străzi care, în acest moment, sunt obturate – conexarea aceasta să vină în prelungirea Inelului IV, respectiv a străzii Constructorilor, care se află în stadiul de licitație. Acea stradă a Constructorilor care va veni până la UMT va închide Inelul IV. Este tot o propunere a noastră de anul trecut, care se va materializa probabil în acest an. De asemenea, s-a propus construirea, la Școala Generală 7, a unei săli de sport, am propus reabilitarea unei zone care să se transforme într-o piață de animale… S-au votat și un studiu de fezabilitate pentru un aquapark, dar, în măsura în care proiectul de la Dudeștii Noi este compatibil pentru Timișoara, vom merge pe el, pentru că este mult mai avansat (…), proiecte tehnice pentru 500 de locuri de parcare publice, din bani publici, în cele 30 de locații care reies dintr-un studiu de oportunitate care este deja inserat în noul PUG. Am votat și un proiect comun, fie SF, fie PT, dacă SF-ul de la consiliul județean este încă în vigoare și nu trebuie actualizat, pentru o nouă maternitate între Spitalul Județean și Casa Austria, în parteneriat cu CJ și Ministerul Sănătății”, a explicat consilierul Radu Ţoancă.
Aleşii PSD s-au declarat mulţumiţi, chiar dacă nu au reuşit să diminueze suma de la capitolul sport, mai exact banii care ar urma să fie alocaţi în 2015 pentru ACS Poli, aproape 8 milioane de lei. Alfred Simonis a propus o reducere de 1 milion de lei, dar fără succes.
„Suntem mulțumiți de buget în ansamblul său, cu aceste amendamente. Am mai avut și altele (…) Cu amendamentele actuale inserate direct în structura de buget, cu restanțele de anul trecut -15 dintre propunerile de anul trecut se regăsesc în actualul buget -, suntem foarte mulțumiți”, a conchis Ţoancă.
Infrastructură, transport şi reabilitări
Poate cea mai importantă şi aşteptată lucrare care va beneficia de finanţare de la bugetul local în 2015 este lărgirea pasajului CF Popa Şapcă, a străzii Popa Şapcă şi a bulevardului Antenei, care va beneficia de o finanțare cu 10 milioane de lei.
În acest an ar trebui să înceapă lucrările de extindere la patru benzi şi pe Calea Martirilor, spre Giroc – obiectiv bugetat cu 3 milioane de lei, şi pe strada Dr. Aurel Păunescu-Podeanu, unde s-au prevăzut 8,7 milioane lei pentru amenajări.
Bani sunt şi pentru amenajarea Inelului IV de circulaţie, tronsonul str. Macin – str. Constructorilor – legătură Lipovei – zona UMT, 7 milioane de lei, modernizarea tronsonului Grigore Alexandrescu între Calea Torontalului și Calea Aradului – 2 milioane de lei și realizarea unor drumuri de legătură și a utilităților aferente în zona Oituz – 3 milioane de lei.
Drumul de legătură dintre Calea Buziașului și strada Siemens, precum și sensul giratoriu şi parcarea publică ce vor fi amenajate cu această ocazie vor beneficia de o finanțare de 5 milioane de lei.
De asemenea, va continua reabilitarea străzii Gavril Musicescu – bugetată cu aproape 7 milioane de lei.
Mai sunt prevăzuţi bani pentru amenajările din zona Petuniei-Magnoliei – aproape 3,9 milioane de lei, cele din zona Câmpului – puţin peste 1 milion de lei şi zona Weissmuller-Laurenţiu Nicoară – aproximativ 1,3 milioane de lei.
Peste 2,3 milioane de lei sunt cuprinse şi pentru amenajarea străzilor Edgar Quinet şi Mircea Neamţu.
În domeniul transporturilor continuă programul de reabilitare a vechilor tramvaie, pentru care este prevăzută suma de 15 milioane de lei. Totodată, vor începe demersurile pentru achiziția unui număr de 15 autobuze de capacitate mică, bugetată cu 1 milion de lei.
Sunt fonduri şi pentru fântâna arteziană pe care primarul Nicolae Robu visează să o realizeze pe Bega, pentru început 150.000 de lei pentru studiul de fezabilitate.
Din fonduri europene și locale ar trebui să se execute în acest an lucrări de reabilitare termică de peste 10 milioane de euro în cadrul Programului Operațional Regional. Vorbim despre câteva zeci de blocuri. Va continua şi programul de reabilitare a clădirilor istorice cu finanţare de la bugetul local, finanţat cu 1,5 milioane de lei în 2015, având în vedere că rezultatele… nu s-au prea văzut în 2014.
Parcuri şi sport
În domeniul spațiilor verzi sunt trei obiective majore de investiții care vor fi finanţate din bani de la bugetul local: reconstrucţia ecologică a bălţii de pe strada Lămâiţei prin amenajarea unui nou parc în Freidorf cu această ocazie – pentru care s-au prevăzut 2,71 milioane de lei, modernizarea Parcului Pădurice Giroc sau Lidia – obiectiv bugetat cu 5 milioane de lei și amenajarea pistei de skateboard din Parcul Central – 1,5 milioane de lei.
De asemenea, ar trebui să intre în reabilitare, pe bani europeni, Parcul Justiţiei şi Parcul Alpinet – peste 5 milioane de lei.
Şi în 2015 se vor aloca bani pentru finalizarea lucrărilor la sala polivalentă pe care primăria o realizează în asociere cu Universitatea Politehnica în zona Stadionului „Dan Păltinişanu” – 11,6 milioane de lei.
De asemenea, va fi bugetată construirea primului bazin de înot semi-olimpic din cele patru promise în cartiere de actuala administraţie şi este prevăzută finanţare pentru realizarea studiilor de fezabilitate şi a proiectelor tehnice pentru toate bazinele – 300.000 de lei.
Şi nu sunt singurele SF-uri şi PT-uri bugetate.
„Se pregătește proiectul pentru 20 de terenuri multifuncționale de minifotbal, baschet şi handbal, care va intra în execuție la prima rectificare. Se pregătește proiectul unui nou stadion de rugby de 5.000 de locuri”, a explicat viceprimarul Dan Diaconu. În buget mai apar şi SF-uri şi PT-uri pentru un nou stadion de 42.000 de locuri şi o sală polivalentă cu 15.000 de locuri, fiecare cu câte 300.000 de lei.
Sănătate, învăţământ şi cultură
În domeniul sănătăţii, principalul obiectiv care va beneficia de finanţare anul acesta este noul corp de clădire al Spitalului de Copii „Louis Ţurcanu”, o lucrare în continuare – s-au alocat 10 milioane de lei de la bugetul local și se așteaptă încă pe atât şi de la bugetul de stat.
Un alt obiectiv este modernizarea și extinderea Unității de Primiri Urgenţe de la Spitalul Municipal – 3,8 milioane de lei.
Va continua şi amenajarea viitorului sediu al Clinicii de Dermatologie de pe strada Daliei, unde de altfel sunt prevăzute și dotări în valoare de aproape 1,2 milioane de lei.
Se vor finanța studiul de fezabilitate și proiectul tehnic pentru construirea unui nou corp la Spitalul Municipal, modernizare şi extindere, pentru reabilitarea termică a aceluiași spital, lucrare pentru care municipalitatea intenţionează să acceseze fonduri europene, refuncţionalizarea spațiului actual al Clinicii de Dermatologie de pe strada Mărășești cu destinație culturală etc.
Spitalele care ţin de primărie vor beneficia de dotări de aproape 9 milioane de lei, potrivit viceprimarului.
La capitolul şcoli, în 2015 este prevăzută suma de 3 milioane de lei pentru cumpărarea imobilelor în care funcţionează, în prezent în chirie, Colegiul Naţional Bănăţean şi Liceul „Dositei Obradovici”.
Vor continua lucrările de reabilitare şi modernizare a liceelor Lenau, Calderon şi Loga din fonduri europene, respectiv prin programul KfW, cu sprijin german, în cazul Lenau.
„Din fondurile de funcționare vor continua lucrările de reparații la corpul de pe strada Gheorghe Doja al Liceului „Grigore Moisil”, precum și alte lucrări de reparații la peste 25 de școli și grădinițe. Şcolile și grădinițele beneficiază și în acest an de dotări de peste 3 milioane de lei”, a mai explicat Diaconu.
În domeniul cultural, vor demara lucrările de reabilitare a Galeriei Helios, pentru care este prevăzută suma de 490.000 de lei, şi se vor pregăti documentaţiile pentru reabilitarea fațadei Operei – Palatul Culturii.
„Dotări în valoare de peste 1,7 milioane de lei vor fi alocate Teatrului German, Maghiar și Filarmonicii. Valoarea Agendei Culturale a Casei de Cultură va fi de peste 8 milioane de lei, iar programul de finanțări nerambursabile pentru organizații culturale și pentru organizații de tineret va fi de peste 700.000 de lei”, potrivit viceprimarului Dan Diaconu.
Alte modificări la buget pe ultima sută de metri
Au fost şi amendamente la buget care au venit din partea Executivului Primăriei în plen.
Pentru construirea unui nou pod peste Bega în zona străzii Jiul iniţial era prevăzută suma de 100.000 de lei – studiu de prefezabilitate, s-a aprobat o suplimentare cu 100.000 de lei pentru a se elabora studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic.
S-a prevăzut suma de 200.000 de lei pentru refuncţionalizări la Palatul Culturii – execuţia lucrărilor de eficientizare energetică a corpului de pe strada Mărăşesti care cuprinde atelierele Operei şi Teatrului Național.
S-au mai bugetat SF şi PT (165.000 de lei) – extinderea corpului Liceului Moisil din Piaţa Bălcescu, corp de legătură între şcoala generală şi liceu, SF şi PT (60.000 de lei) pentru refuncţionalizarea fostelor ateliere-şcoală ale Colegiului Tehnic Ion I.C. Brătianu (MIU) ca spaţii de creaţie pentru Teatrul German (sală de spectacole multifuncţională, ateliere de creaţie etc.), DALI şi PT pentru reabilitarea clădirii şi un lift la Clinica O.R.L. a Spitalului Municipal de pe bulevardul Revoluţiei (60.000 de lei), la fel şi pentru montarea unui lift la Clinica de Oncologie de pe Victor Babeş (30.000 de lei) etc.
De asemenea, s-a prevăzut suma de 600.000 lei pentru finalizarea lucrarilor la Centrala Termica „Dunărea” – unităţi de cogenerare cu motoare termice pe gaz şi punerea în funcțiune, respectiv conectarea la reţea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!