Primarul Nicolae Robu a declarat că va avea o discuţie cu Dan Alexa în cursul serii de marţi. Oricum, obiectivul principal este acum evitarea retrogradării, spune edilul.
„Vom purta discuţii mai spre seară. Principalul obiectiv este rămânerea în Liga 1. Din păcate am ajuns într-o situaţie foarte critică şi mai ales după rezultatele de ieri ale unor echipe care erau sub noi şi încă două dintre ele încă mai sunt, lucrurile s-au complicat. S-a micşorat ecartul între noi şi celelalte echipe cu puncte mai puţine decât noi şi nu putem să aspirăm la altceva decât la rămânerea în Liga 1. Indiferent pe ce poziţie, dar să rămânem în Liga 1″, a afirmat Robu.
Edilul crede că Dan Alexa ar putea face o figură frumoasă ca antrenor la ACS Poli, chiar dacă nu are experienţă într-o astfel de poziţie.
„Da, este lipsit de experienţă ca antrenor, dar lipsiţi de experienţă ca antrenor au fost şi Flavius Stoican, şi Reghecampf, care, iată, au produs rezultate imediat şi au fost propulsaţi la echipe cu pretenţii la vârf şi au făcut treabă şi acolo. De ce nu ar putea şi foştii fotbalişti de prim plan ai Politehnicii Timişoara să facă la fel? Eu vreau să îi acordăm şansa aceasta lui Dan Alexa şi am toată încrederea că va reuşi. Garanţia că vom reuşi, împreună până la urmă, nu o poate da nimeni”, a adăugat Robu.
În ceea ce priveşte poziţia pe care o va ocupa Ioan Timofte, după plecarea de la club a directorului sportiv Călin Rosenblum şi a preşedintelui Consiliului Director, Florenţiu Staicu, Robu a spus doar că Timofte „va avea o funcţie foarte importantă”. Probabil cea de președinte.
Pentru poziţia de secund, unul dintre numele vehiculate este cel al lui Sorin Vlaicu.
„Nu este stabilit cine va fi secund. N-am discutat. Am vorbit cu Sorin Vlaicu săptămâna trecută, e adevărat, este una dintre variantele avute în vedere”, a dezvăluit edilul.
Cât despre demisii şi demiteri, având în vedere că Robu anunţa măsuri radicale la ACS Poli, atât la nivelul conducerii, cât şi pe banca tehnică, încă de după partida cu FC Braşov, primarul spune că unii dintre reprezentanţii clubului şi-au dat demisia, iar alţii oricum aveau o demisie în alb.
„Staicu şi-a dat demisia, domnul Şunda (n.r. – Aurel Şunda) aşa a preluat postul de antrenor principal, cu o demisie în alb, în ideea că în momentul în care lucrurile nu merg dânsul se întoarce la centrul de copii. Cu Rosenblum a fost o discuţie, n-am văzut demisia, dar a înţeles să se retragă…”, a conchis edilul.
UPDATE: Dan Alexa a făcut primul antrenament cu ACS Poli Timişoara
Deşi va fi anunţat oficial doar miercuri, Dan Alexa a făcut deja cunoştinţă cu lotul bănăţenilor. El a condus marţi primul antrenament al echipei ACS Poli.
O altă noutate apărută în staff-ul tehnic este participarea la şedinţa de pregătire a lui Sorin Vlaicu, fost jucător al FC Politehnica, antrenor la centrul de copii şi juniori al clubului. Se pare că din schema tehnicienilor nu va mai face parte Cosmin Petruescu, cel ce a condus echipa în ultimele meciuri.
Pe teren s-au aflat şi „profesorul” Ionuţ Stelescu, respectiv antrenorul cu portarii Petru Ţurcaş.
Numirile oficiale pentru Alexa şi Ioan Timofte vor fi anunţate miercuri în cadrul unei conferinţe de presă.
Vedeți mai multe imagini de la primul antrenament al lui Dan Alexa cu ACS Poli Timișoara în galerie.
Articole pe aceeași temă:
Robu anunta taieri de salarii si schimbari la ACS Poli
Staicu si Rosenblum pleaca de la ACS Poli Timisoara. Vine Timofte
Citiți principiile noastre de moderare aici!