La ședința de consiliu local care va avea loc joi, consilierii vor trebui să decidă dacă sunt de acord cu propunerile Executivului Primăriei Timișoara, două la număr: una pentru parcare și alta pentru transport public. Să le luăm pe rând!
Administrația Robu vrea ca orădenii, arădenii și clujenii care au abonament general de transport public în orașele lor să circule gratuit și la Timișoara. Atenție! Vorbim numai despre abonamentele generale de transport public, nu se specifică nimic despre gratuități.
„Ca urmare a constituirii alianței între orașele Timișoara, Arad, Oradea și Cluj-Napoca – «Alianța Vestului», se consideră oportună inserarea unei prevederi în HCL nr. 151/2018, prin care abonamentele generale pe mijloacele de transport în comun din celelalte orașe semnatare, Cluj-Napoca, Oradea și Arad, să fie valabile pe raza municipiului Timișoara. Prevederea se aplică în condițiile în care municipiul Oradea, municipiul Arad și municipiul Cluj-Napoca adoptă hotărâri de consiliu prin care abonamentul general de pe raza municipiului Timișoara să fie recunoscut în aceste orașe”, se arată într-un proiect de hotărâre ce ajunge joi pe mesele aleșilor locali.
Primarul Nicolae Robu și șeful Direcției Edilitare din primărie, Culiță Chiș, susțin că „această completare va întări relațiile de prietenie și încredere existente între cele patru orașe și în scopul încurajării creșterii vizitatorilor între cele patru orașe și adâncirii relațiilor între cetățenii orașelor menționate”.
Se vrea plata online a parcării, prin aplicație de mobil
Reprezentanții primăriei vor ca orădenii, clujenii și arădenii să aibă și parcare gratuită în Timișoara. Dar nu în zona zero a orașului. Aleșii trebuie să decidă dacă „abonamentul general de pe raza municipiului Oradea, municipiului Arad și municipiului Cluj-Napoca este valabil pentru parcarea pe raza municipiului Timișoara, cu excepția zonei 0 (verde)”. Prevederea se va aplica în aceleași condiții ca și la transportul public: dacă celelalte orașe adoptă hotărâri de consiliu local prin care abonamentul general de pe raza Timișoarei să fie recunoscut în Oradea, Arad și Cluj-Napoca.
Mai mult decât atât, consilierii locali vor introduce cu această ocazie și o nouă modalitate de plată a parcării, după ce reprezentanții Societății de Drumuri Municipale, care administrează sistemul Timpark, au reușit să pună la punct plata online.
„Se impune modificarea Regulamentului de parcare datorită implementării posibilității de plată online, prin intermediul cardului bancar, a taxei aferente parcării autovehiculelor, aspect care inițial nu era prevăzut în cuprinsul regulamentului, după cum urmează: «plata staționării prin intermediul telefoniei mobile se poate realiza prin trei metode: a) taxare la nivel de minut (pre-pay) pe bază de voucher și apel telefonic; b) taxare la nivel de oră pe bază de SMS; c) taxarea prin intermediul unui card bancar, operațiune ce se poate realiza online, prin intermediul unei aplicații”, se arată în proiectul de hotărâre pentru completarea prevederilor Regulamentului de funcționare a sistemului de parcare a autovehiculelor în Timișoara.
Introducerea noii modalități de plată vine deodată cu acordarea de gratuitate pentru cei ce au abonamente generale de parcare în orașele din AVE.
Consilierii locali au stabilit anul acesta și tarifele de parcare pentru anul viitor în Timișoara și vor decide joi dacă acordă gratuitate la parcare și transport public pentru AVE.
Vă reamintim, primarii din Timișoara (Nicolae Robu), Oradea (Ilie Bolojan), Cluj-Napoca (Emil Boc) și Arad (Gheorghe Falcă) au semnat în 8 decembrie documentul de înființare a Asociației Vestului (n.r. AVE), asociație creată cu scopul de a dezvolta proiecte majore comune.
Articole pe aceeași temă:
[related-post post_id=”2159779″]
[related-post post_id=”2159196″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!