-Unde v-au prins acele zile de Revoluție de acum 25 de ani?
-În orașul Timișoara. Mai mult decât atât, primele demonstrații ale timișorenilor se țineau la Laszlo Tokes ca să nu fie mutat, iar eu mă aflam acolo pentru că sala noastră de repetiții era vizavi. Întâmplarea face că ne pregăteam pentru un spectacol care urma să aibă loc la Casa Tineretului, iar în față era plin de lume. Erau acele zile de 15 – 16 decembrie și atunci eu și colegii am fost și noi să vedem ce se întâmplă.
-Ați crezut că va cădea comunismul? Ce ați crezut că o să se întâmple?
-E clar că se întrezărea ceva. Am participat ca orice alt timișorean la această mișcare. Pur și simplu era așa o solidaritate pentru Tokes, care după aceea probabil că nu ne-a mai făcut onoare… cu ceea ce a făcut mulți ani după aceea, dar în acele zile era un liant pentru revoltă. (…) Am fost acolo și când s-a tras, dar nu mă consider revoluționar. Nu cred că pot să mă numesc revoluționar pentru că am participat la eveniment. Da! Am fost pe străzi, am fost în centru, am fost la Prefectură. Nu e modestie, ci pur și simplu unii dintre cei care au participat chiar și-au dat viața ca noi să o ducem mai bine. E prea multă vorbărie zilele astea despre Revoluția Română, despre care după aceea ne-am prins că a fost, una peste alta, o lovitură de stat. Nu mă pot considera revoluționar doar pentru că am participat. Foarte mulți timișoreni au participat, cel puțin jumătate din locuitori, iar în imediata vecinătate a Revoluției, foarte mulți oportuniști și-au făcut acte de revoluționari. Au profitat de ceea ce s-a întâmplat ca să nu plătească impozitele, ca să-și ia o pensie de revoluționar, au profitat de faptul că se dădeau terenuri. Nu cred că toți dintre cei care se dau revoluționari au și fost.
-V-a fost frică în acele zile?
-Au trecut mulți ani de atunci și nu pot să îmi dau seama. Un lucru este sigur, eram cu 25 de ani mai tânăr și după așa un regim, și după atâtea opreliști, după foamea și frigul care erau în jurul nostru, plus teroarea care exista în regimul comunist, cred că nu ne-a fost frică. Altfel nu cred că am fi ieșit pe străzi. Era o doză de inconștiență, poate chiar și adrenalină. Cu siguranță, dacă ne-ar fi fost frică celor care am strigat „Jos comunismul” sau „Jos Ceaușescu”, nu cred că mai participam. Poate exista și o doză de frică, dar cu siguranță prima cealaltă parte, dar vedeam o luminiță la capătul tunelului. Erau unii, săracii, elevi care au fost secerați de gloanțe, au fost și bătrâni, nu cred că ținea de vârstă, ci de oameni care își doreau libertatea, deși nu prea știam noi ce e libertatea.
-Ca artist, cum ați trăit în vremea comunismului?
-Mi-e destul de greu să vorbesc despre perioada respectivă pentru că nici nu știu dacă ne puteam numi artiști. Avea atâtea opreliști încât nici nu cred că-i stă bine unui artist să povestească despre atâtea necazuri prin câte a trecut. E clar… atitudinea, ținuta, cântecele, textele, nimic nu era bine. Nu știu ce să povestesc despre așa ceva. Ca artist, nu erai lăsat să te exprimi. Toate textele aveau subînțeles. Ținuta era departe de cum ne doream. Noi am fi vrut să arătăm ca artiștii de rock de peste hotare, sigur asta nu se putea. Nici nu aveai voie să apari în ținutele respective și nici nu aveai bani să investești, pentru că astfel de cheltuieli nu erau la îndemâna oricui. Iar de partea artistică, ce să mai spun…
-Cum au fost primii ani după Revoluție?
-În primii ani după revoluție noi am crezut că, dacă am scăpat de comunism, va fi ceva extraordinar, dar spre dezamăgirea noastră, adică vorbesc în numele meu și al formației Cargo, a fost o cădere foarte mare. Lumea era total preocupată de venituri, de cum să-și facă viața mai ușoară, cum să-și așeze familia. Banii erau, în continuare, destul de puțini și unde erau, erau concentrați în visteriile altora, nu ale noastre. Oamenii încercau să facă tot felul de business-uri în Ungaria, în fosta Iugoslavia sau plecau să lucreze în Germania sau în alte țări, unde un ban mărunt de acolo ne făcea foarte fericiți pe moment. Toți voiam să ne cumpărăm mașini second hand pentru care munceam. Bineînțeles și eu am încercat varianta asta. Foarte mulți oameni erau fericiți pentru o rablă de Mercedes, care dincolo era un fier vechi. Noi eram învățați să le reparăm noi, eram un fel de minitehnicus. Am trăit și momente din astea, iar cultura era dată mult de-o parte. Sigur, și noi am încercat să ne adaptăm pentru că nu puteai trăi din spectacole sau din partea artistică. Atunci ne-am adaptat.
– 25 de ani mai târziu, putem spune că a meritat? Suntem liberi?
– Eu nu sunt în măsură să spun dacă a meritat sau nu, pentru că nu sunt o unitate de măsură. Fiecare societate și mediu au și lucruri pozitive și negative. Depinde dacă noi știm exact ce înseamnă această libertate pe care ne-am tot dorit-o și care, la un moment dat, mai ales imediat după eliberarea de forțele de fier, care ne despărțeau de lumea civilizată, am înțeles total greșit libertatea și libertatea de exprimare… Multe lucruri le-am înțeles greșit… Cred că întâi și întâi trebuia să facem curat în minte în suflet, în tot ceea ce consideram noi că trebuia așezat și după aceea să avem sentimentul acesta de libertate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!