Vorbim despre o retrocedare care a ajuns în instanţă, în acest dosar apărând şi numele judecătorului Florin Costiniu, condamnat la 4 ani de închisoare cu suspendare pentru fapte de corupţie.
„Spre bucuria mea, autorităţile în drept anchetează o serie de speţe privind retrocedările din primărie. Dau un exemplu. Este vorba despre grădiniţa de pe Mihai Viteazu nr. 17, o grădiniţă pe care statul român o câştigă în urma unui proces cu proprietarul clădirii, care avea datorii la Fisc. Valoarea datoriilor, în 1960, depăşea valoarea clădirii. Statul, respectând legislaţia de atunci, devine proprietar pe această clădire, care ajunge în posesia primăriei şi acolo se pun bazele unei grădiniţe. În perioada imediat următoare, primăria construieşte acolo încă un corp de clădire care dublează suprafaţa construită a imobilului. După Revoluţie apare un personaj care revendică spaţiul şi spune că primăria a primit-o în 60, a câştigat-o în instanţă, dar tatăl lui a cumpărat-o în 1950. Vine cu un contract tipizat şi scris de mână. Persoanele care au semnat nu mai există, la ora actuală există doar o copie a acestui contract, în care se vede cu ochiul liber că a fost făcut mult după anul 1950, pentru că străzii Mihai Viteazu i se adaugă un „l”. În perioada 50- 60 au fost o serie de modificări legate de forma în care trebuie scris numele străzii. Se ajunge în instanţă, după Revoluţie, până spre anul 2000. La Tribunalul Timiş câştigă reclamantul, la Curtea de Apel pierde şi la Înalta Curte de Casatie şi Justiţie din nou câştigă reclamantul, într-un proces a cărei soluţie este dată de judecătorul Costiniu. La ora actuală, ancheta merge destul de greu şi în final primăria va avea ocazia, sper, să poată cere revizuirea procesului şi sa reintre în posesia acestei clădiri”, a explicat Stoia.
Problema este că din acest dosar au dispărut nişte acte, susţin oficialii municipalităţii. Edilul spune că în mod misterios a dispărut de exemplu autorizaţia de construire care arăta că primăria a mai construit un corp de clădire acolo în trecut.
„Ceea ce este curios şi este strigător la cer e faptul că dispar din arhivele primăriei exact actele care ar putea dovedi corectitudinea sau incorectitudinea unei tranzacţii. Mai mult, dispar şi de la Tribunal, nici măcar la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poţi să gasesti anumite acte din dosarul procesului”, a adăugat viceprimarul.
Cine face actele pierdute? „Oameni care ştiu multă carte” sau „oameni profesionişti”, crede Stoia. Explicaţii va da pare-se secretarul primăriei, Ioan Cojocari, care răspunde de arhivele instituţiei de pe bulevardul C.D. Loga.
„Adăugarea acelui „l” la Mihai Viteazu arată că s-a făcut o corecţie care ar fi demonstrat că actul s-a făcut în altă perioadă… Din păcate, cercetările sunt îngreunate din cauza dispariţiilor acestor acte (…) Domnul secretar este un responsabil de arhivă foarte competent, problema e că au dispărut acte din arhiva aia. Dânsul va explica, că dânsu-i profesionist, eu nu mă pricep la arhive. Cei care au pus mâna pe acele hârtii lucrează încă în primărie, cred că-s identificaţi de cei în drept, sunt deschise anchete. Acolo a existat o femeie care a revendicat grădiniţa şi în final a împuternicit pe cineva să o reprezinte, acel cineva este proprietarul actual care a luat şi corpul construit de primărie şi este proprietar pe un lucru pe care el nu-l putea construi.
Organele abilitate fac verificări, sunt deja în primărie şi se ocupă. Poliţia, Procuratura…”, a mai declarat Stoia, care speră ca municipalitatea să reuşească să reintre în posesia imobilului de pe bulevardul Mihai Viteazu.
Viceprimarul a anunţat şi un viitor control de la Arhivele Statului, dar spune că între timp s-au luat măsuri pentru reorganizarea arhivelor primăriei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!