„Pentru prima oară în România, Anoushka Shankar, sitaristă și compozitoare, numită Femeia Anului în 2003, nominalizată la trei Grammy-uri și câștigătoarea premiului Best Artist din partea Songlines este răspunzătoare de aducerea sunetelor Indiei în muzica mainstream. Îmbinând genuri precum muzica indiană, jazz, electronica, flamenco și muzica clasică, Anoushka Shankar a dovedit că este unul dintre cei mai importanți exponenți ai cross-overului. Discipol al tatălui ei, Ravi Shankar, de la vârsta de 9 ani, Anoushka a cucerit lumea întreagă cu o abordare nouă asupra sitarului”, amintesc reprezentanţii municipalităţii. Sitarul este un instrument muzical larg răspândit în India.
Anoushka Shankar a colaborat cu artiști precum Norah Jones (sora ei vitregă), Sting, Lenny Kravitz, Thievery Corporation, Joshua Bell, Herbie Hancock, Buika, Nitin Sawhney și în numeroase ocazii cu tatăl ei, Ravi Shankar. A concertat de nenumărate ori la Royal Albert Hall și Barbican Centre (Londra), Carnegie Hall (New York) , Vienna Konzerthaus (Viena), Frankfurt Alte Oper (Frankfurt), Salle Pleyel și Théâtre des Champs-Elysées (Paris).
Cel mai recent album al său, „Traces of You”, este produs de Nitin Sawhney – cel care, printre altele, a făcut coloana sonoră pentru seria BBC Human Planet – și o are ca și singură solistă invitată pe Norah Jones.
Anoushka Shankar va fi acompaniată de Manu Delago (hang, tobe, percuție), Ayanna Witter-Johnson (voce, pian, violoncel), Sanjeev Shankar (shehnai), Pirashanna Thevarajah (percuție indiană) și Danny Keane (violoncel și pian). Ea va urca pe scena Jazz TM în data de 11 iulie 2014.
Reprezentanţii municipalităţii au anunţat că accesul la festival va fi liber, dar, la fel ca şi anul trecut, la prima ediţie, va exista o zonă special amenajată în faţa scenei unde se vor putea rezerva locuri în schimbul sumei de 50 de lei pe toată durata Jazz TM. Doritorii vor putea face rezervări după ce vor fi anunţaţi toţi artiştii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!