„Cea de-a treia ediție a festivalului Electric Castle confirmă, astăzi, prezența pe scena principală a evenimentului a legendarei trupei The Prodigy. Britanicilor li se alătură, ca noi confirmări, A.Skills & Krafty Kuts, Eskmo, Woralks, Sattelite, Tesco Disco și Silent Strike”, au anunţat organizatorii Electric Castle.
Părinţii rave-ului – The Prodigy – au lansat oficial, în urmă cu trei zile, după şase ani de aşteptare, un nou album: „The Day is My Enemy”. Organizatorii Electric Castle au mai dezvăluit că în timpul concertului, membrilor trupei The Prodigy – Liam Howlett, Keith Flint şi Maxim – li se vor alătura şi alţi muzicieni.
„Fanii și criticii consideră că este unul dintre cele mai bune albume din întreaga lor carieră, iar Liam Howlett declara în urmă cu puțin timp că prin acest album doresc să zguduie industria muzicală actuală deoarece aceasta este “plană și fără personalitate”. În jurul acestui nou album va fi construit și show-ul pe care Prodigy îl va susține la EC 2015”, au mai spus organizatorii Electric Castle Festival.
Aceştia au mai spus că negocierile cu trupa britanică au durat câteva luni.
„Orice festival din lume îi dorește pe cei de la Prodigy ca headliner, de aceea negocierile cu trupa au durat câteva luni. Faptul că am reușit să-i convingem că Electric Castle este o locație de neratat în turneul lor european este confirmarea că evenimentul nostru devine o scenă importantă pentru toate numele mari din muzică”, spune Teo Negrea, directorul artistic al Electric Castle.
Pe lângă The Prodigy, organizatorii Electric Castle au anunţat şi alte nume noi ce vor concerta pe scena festivalului: A.Skills & Krafty Kuts, Eskmo, Woralks, Sattelite, Tesco Disco și Silent Strike.
A.Skills & Krafty Kuts sunt doi DJ britanici care au început să mixeze împreună din 2004, fără a renunța la aparițiile solo. Așa cum recunosc și ei, împreună fac cea mai bună formula de a-și promova producțiile, un amestec percutant de hip hop, funk, dubstep și drum and base pe care l-au prezentat pe scenele unor festivaluri majore, precum Glastonbury, Pacha sau Homelands.
Woralks, pe numele său Kevin Rodrigues este un DJ francez din Paris. A început să studieze muzica la 3 ani, când a început să ia lecții de piana. Muzica electronică a început să îl fascineze la 18 ani. O întâlnire cu faimosul Eric Prydz l-a făcut pe Woralks să înțeleagă muzica electronică ca ceva foarte elaborat. Câțiva ani mai târziu și întrerupt studiile pentru a se dedica complet muzicii. În prezent este considerat unul dintre cele mai promițătoare nume de pe scena techno.
2015 înseamnă un nou început de drum și pentru producătorul american Eskmo, care și-a lansat, de curând, cel de-al doilea album, „Sol”. Este o producție pe care a gândit-o de la început ca o încercare de a reproduce „sunetul soarelui” – ceva strălucitor, ce creează în public o puternică emoție. O întreagă planetă se regăsește pe acest album în care Eskmo a inclus sunetele mării înregistrare în Egipt, sunete de foc și zăpadă înregistrate în Aspen, sunetul oceanului în California. Cât din acest experiment s-a transformat în succes, vor putea vedea cei ce îl vor aculta la Boiler Stage pe Eskmo.
Tesco Disco este un proiect născut în unul dintre cele mai importante centre universitare din Ungaria, Pecs. Ceea ce inițial a fost doar un party de vineri seara s-a transformat treptat într-o platformă dedicată promovării trupelor indie din țara vecină. DJ-ul care coordonează întregul proiect, Kecske, reușește de fiecare dată să facă un show de zile mari, în care mixează de la trupe rock clasice până la cele mai recente hit-uri de pe piață.
ElectricCastle 2015 are o ofertă bogată de prezențe românești, iar Silent Strike va fi, cu siguranță, prin favoriții publicului. Ioan Titu aka Silent Strike a colaborat de-a lungul timpului cu artiști români din zone muzicale foarte diverse, de la jazz la rock sau hiphop, iar mai nou a îmbrățișat muzica clasică drept zonă de inpirație.
“De multe ori ne batem de celebra și aclamata afirmație <less is more> – iar când Cosmin Hosz (ex SCHLITZ) și Dorin Marcu (DIAMONDS ARE FOREVER) strigă <We come alive!> totul se subliniază prin – Două instrumente, două background-uri muzicale diferite, două abordari diferite – toate contopite într-un singur sound – SATELLITES”, mai transmit organizatorii.
Începând de joi, biletele de la festival costă 289 de lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!