IT-istul timișorean Tudor Baștea a realizat un site care preia și analizează traficul din Timișoara cu ajutorul datelor furnizate de Google Maps. Astfel, șoferii care intră pe această pagină pot afla nu numai care sunt cele mai aglomerate artere din Timișoara, dar și orele de vârf de trafic. Deocamdată, o analiză este disponibilă doar pentru ultima săptămână, însă deja aplicația a dezvăluit unele detalii interesante. Evident, traficul cel mai mare este în zona centrală a municipiului, însă, aplicația arată și orele de vârf ale acestuia. Potrivit datelor de pe site, orele cele mai cumplite pentru șoferi sunt la 8 dimineața, când lumea merge la serviciu, și 18, când timișorenii se întorc de la serviciu. Interesant este, însă, că între cele două vârfuri mai există o oră când traficul este extrem de aglomerat, și anume ora 13.30-14.30 Cel mai probabil explicația este legată de faptul că mulți sunt în pauza de masă și încearcă în acest interval să își rezolve diverse probleme.
Rămâne de văzut dacă indicii de trafic prezentați pe site vor scădea odată cu pornirea totală a sistemului de management al traficului. Aplicația este disponibilă aici.
Articole pe aceeași temă:
A inceput receptia proiectului Semaforisoara. Unda verde e prioritara pe arterele principale
Citiți principiile noastre de moderare aici!