Reprezentanţii Primăriei Timişoara fac şi două inaugurări pe zi dacă se poate în această perioadă. De exemplu, primarul Nicolae Robu a prezentat miercuri o stradă unde s-a turnat asfalt în urmă cu câteva săptămâni, Calea Circumvalaţiunii, după ce înainte a inaugurat alte lucrări de reamenajare făcute în zona Pieţei Dacia. Nici nu ştia prea bine ce are în program atunci când a ajuns în parcarea de la Billa şi se uita… după ceva de inaugurat. Ulterior s-a lămurit că despre Circumvalaţiunii trebuie să fie vorba, pentru că acolo s-a turnat asfalt pe aproape 400 de metri de drum.
„Noi am venit pentru zona Dacia, dar, fiind în vecinătate, v-am arătat și această lucrare pe care n-am prezentat-o până acum. A fost și vremea defavorabilă – de câteva săptămâni este gata lucrarea – și am fost și foarte ocupați”, a explicat edilul-şef.
Lucrările de pe Circumvalaţiunii au costat aproape 400.000 de lei, fiind executate de RSG, potrivit autorităților locale.
„Pe Calea Circumvalațiunii am făcut o reabilitare prin așternere de covor asfaltic pe o porțiune de circa 370 de metri, pe patru benzi, între străzile Gheorghe Lazăr și Calea Bogdăneştilor. Evident că pe noi ne preocupă să asigurăm netezime și condiții foarte bune de trafic în tot orașul. Aici am reușit să facem, după cum se poate observa, o lucrare de calitate foarte bună, pe una dintre arterele extrem de circulate. Vom continua peste tot unde este nevoie. Noi nu irosim banii cu decupaje sau cu plombe, ci facem lucrări de anvergură mai mare, dar care sunt mai durabile și care asigură condiții mult mai bune de trafic, prin așternere de covor asfaltic, această este rețetă generală”, a adăugat Robu.
Întrebat cum se face că în zona centrală au apărut totuşi cârpeli, pe mai multe străzi, în ultima perioadă, primarul a explicat că sunt excepţii, intervenţii de urgenţă, pentru ca şoferii să poată circula în bune condiţii pe acele artere până când vor fi asfaltate integral.
„Sigur că, ici-colo, în mod excepțional, mai apar și plombe. Sunt anumite situații în care trebuie să intervenim în regim de urgență, acolo unde zona este foarte circulată apar gropi adânci. Dar, dacă facem o analiză, vom vedea că numărul de decupaje restrânse este foarte mic în raport cu ce se făcea altădată, când tot orașul era plin de așa ceva. Vom veni și acolo cu covor asfaltic, dar până când le vine rândul acelor străzi, nu putem să lăsăm gropi”, a afirmat edilul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!