Vă reamintim, la sfârșitul săptămânii trecute, primarul Timișoarei a acuzat arheologii că i-au trimis polițiștii pe cap, la șantierul de pe Popa Șapcă, blocând astfel lucrările la una dintre cele mai importante investiții din Timișoara. În urma controlului, oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru distrugerea monumentelor istorice, după ce muncitorii au turnat beton peste descoperiri. Firma care efectuează lucrările a fost amendată cu 10.000 de lei, iar lucrările, pe o bucată din șantier, sunt sistate până la sfârșitul acestei luni.
Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, Sorin Predescu, a declarat, pentru tion.ro, că a fost sesizat de către Muzeul Banatului cu privire la faptul că muncitorii de la Popa Șapcă au lucrat fără supravegherea arheologilor, lucru care era obligatoriu.
Iată că reprezentanții Muzeului Banatului vin și ei cu precizări și spun că dezaprobă în mod categoric limbajul folosit de primarul Nicolae Robu la adresa arheologilor.
„Pentru corecta informare a cetățenilor, strada Popa Șapcă din Timișoara se află în perimetrul sitului arheologic Palanca Mare (suburbia medievală a Timișoarei, perimetrul care păstrează vestigii din cetatea bastionară a Timișoarei), iar prezența vestigiilor arheologice în acest perimetru este cunoscut Direcției Județene pentru Cultură a Județului Timiș, atât prin descoperirile efectuate în a doua jumătate a sec. XX, cât și prin adresele Muzeului Național al Banatului. Conform prevederilor legale privind protejarea patrimoniului arheologic național, zonele în care se află vestigii arheologice reperate și înscrise în Repertoriul Arheologic Național, cum este cazul suburbiei medievale Palanca Mare, se descarcă de sarcină arheologică în cadrul unor cercetări arheologice preventive, autorizate de Ministerul Culturii. Din motive necunoscute instituției noastre, această procedură a fost înlocuită cu cea de supraveghere arheologică, procedură care s-a efectuat în paralel cu lucrările de excavare a firmei constructoare”, susține Claudiu Ilaș, managerul Muzeului Banatului.
Directorul muzeului mai spune că supravegherea arheologică se efectuează doar în zonele de protecție din jurul unui sit arheologic delimitat și înregistrat în Registrul Arheologic Național sau acolo unde există potențial arheologic, în baza unor informații istorice sau de arhivă.
„Această soluție, adoptată de Direcția pentru Cultură a Județului Timiș, a determinat eliberarea de către Primăria Timișoara a avizului de construcție, fără ca terenul pe care urmau să se facă intruziunile să fie descărcat de sarcină arheologică. Instituția organizatoare a cercetărilor arheologice a fost Universitatea de Vest Timișoara. Conform legii, Universitatea de Vest Timișoara a anunțat descoperirea vestigiilor arheologice și a solicitat oprirea lucrărilor arheologice, supravegherea arheologică urmând a fi transformată în cercetare arheologică preventivă. Dacă s-ar fi aplicat aceste proceduri și lucrările de pe str. Popa Șapcă ar fi fost precedate de cercetările arheologice preventive, posibil că nu s-ar fi blocat lucrările firmei constructoare”, mai spune Ilaș.
Potrivit acestuia, angajații Muzeului Banatului au sprijinit solicitarea celor de la Universitatea de Vest de a se aplica prevederile legale și au anunțat organele abilitate să facă cercetări.
Articole pe aceeași temă:
Citiți principiile noastre de moderare aici!