Alb-violeţii merg duminică la Arad pentru un meci extrem de important, nu neapărat pentru puncte, ci pentru suporteri, fiind vorba de orgolii importante, spune antrenorul Sorin Brîndescu. El a trecut în carieră pe la această echipă.
„Ni s-a transmis și nouă această stare a suporterilor. Sperăm să o onorăm și să facem un meci care să rămână peste ani, să avem un meci încrâncenat, cu goluri, un meci cu răsturnări de situație, care să ne țină cu sufletul la gură 90 de minute. Un meci desfășurat cu o ambiție maximă, dar într-un fair-play desăvârșit. Este trist pentru fotbalul românesc, că nu putem să creăm condiții pentru astfel de jocuri. Suntem dezamăgiți din punctul acesta de vedere, dar trebuie să ne adaptăm condițiilor”, a declarat Brîndescu.
Cariera de fotbalist l-a dus pe tehnician pe la echipa arădeană. Despre publicul de acolo el spune că este unul pătimaş.
„Știu că și arădenii sunt la fel de pătimași ca și timișorenii, de aceea s-a creat de-a lungul timpului această rivalitate între cele două echipe, care este bună, spun eu și chiar trebuie mediatizată, să o întreținem cumva. Tata a făcut facultatea la Timișoara, apoi s-a stabilit aici. Eu eram cu Poli, el era cu UTA. Am avut discuții contradictorii, dar mai mult mă ațâța, pentru că el apoi a jucat și la Poli și a devenit timișorean cu acte. De dragul competiției se dădea utist, dar nu era”, a declarat Brîndescu.
Întâlnirea de la Arad va fi transmisă în direct de Digisport, duminică, de la ora 14.
Citiți principiile noastre de moderare aici!