Potrivit unui proiect de hotărâre publicat pe site-ul Primăriei Timișoara, regulamentul va suferi trei modificări, cerute de un consilier local. Practic, se propune eliminarea interdicției privind „staționarea în grupuri, în perimetrul spațiului de joacă, pentru alt motiv decât cel de agrement sau supraaglomerarea acestuia de către alte persoane care nu sunt însoțitori” și a celei privind „producerea de zgomote prin strigăte, utilizarea la un volum necorespunzător a aparaturii audio”. Mai există o modificare, însă nu se știe exact care este, pentru că este vorba despre un punct care nu există la o rubrică.
„Se elimină de la art. 2, de la rubrica Obligațiile responsabilului (contractantului) cu întreținerea locurilor de joacă, punctul nr. 18 și se elimină de la art. 2, de la rubrica Obligațiile cetățenilor și ale asociațiilor de proprietari, punctele 11 și 18”, se arată în noul proiect publicat pe site-ul primăriei. Or, punctul 11 nu există la prima rubrică. Oricum, interdicțiile despre care vorbim nu aveau prevăzute măsuri pecuniare, fiind mai mult atenționări, nu interdicții.
Problema este că proiectul de hotărâre nu are atașat un referat care să conțină explicații de la aparatul de specialitate al primăriei, lucru interzis de lege.
Cel care a cerut modificarea proiectului este un consilier PSD, care susține că regulamentul trebuie dezbătut în plen… deși acesta ar trebui întocmit de specialiștii primăriei, iar o dezbatere probabil și-ar fi găsit locul înainte de primul vot, pe care aleșii municipali l-au dat fără niciun fel de întrebare, ei dându-și seama abia după adoptarea proiectului că regulamentul este aberant, pe alocuri. Chiar și primarul Nicolae Robu a recunoscut că noile norme au anumite „inabilități”.
Explicațiile consilierului local care a cerut modificările? Aleșii n-au avut timp să voteze regulamentul, fiind introdus pe ordinea de zi suplimentară la ședința din octombrie, iar proiectului i-au fost aduse foarte multe critici.
„Proiectul trebuie modificat. Ar necesita o discuție în plen, sunt mult mai multe situații, ar trebui să avem o dezbatere în plen. Pe mine m-au invitat în noiembrie (n.r. după vot) cei de la Direcția de Mediu să corelăm propunerile mele. Eu am atras atenția asupra unor chestiuni care par aberante, sunt dispus să amendez în orice formă proiectul”, ne-a spus Alfred Simonis, cel care a remarcat aberațiile din hotărâre după vot.
Problema este că aparatul de specialitate al Primăriei Timișoara a gândit o modificare radicală a regulamentului de organizare și funcționare a spațiilor de joacă de pe domeniul public, însă schimbările lor nu se regăsesc în acest proiect. Așadar, ori angajații primăriei au greșit proiectul pe care trebuia să-l pună pe ordinea de zi a viitoarei ședințe ordinare, fie au vrut să-i facă pe plac consilierului social-democrat și i-au făcut public proiectul. Rămâne de văzut ce modificări vor ajunge pe mesele consilierilor locali la următoarea ședință.
Articole pe aceeași temă:
Citiți principiile noastre de moderare aici!