La ora transmiterii știrii, femeia rămasă captivă în mașină a fost scoasă la mal și medicii încearcă să o resusciteze.
Cei doi au plonjat cu mașina, un Matiz, de pe Podul Decebal, în canalul Bega. Primele informații arată că la volan se afla femeia, alături de un bărbat de 43 de ani. Aceasta a ratat virajul și a picat în râu cu Matiz cu tot.
Bărbatul a reușit să iasă singur din mașină și a ajuns pe mal, dezbrăcat complet, în timp ce șoferița a rămas captivă în autoturism.
UPDATE: Medicii au reușit să o resusciteze pe tânără. Ea nu mai respira când a fost scoasă din apă. Starea ei este însă critică și este în drum spre Spitalul Județean din Timișoara. Medicii spun că a stat foarte mult timp sub apă.
Un martor a povestit că mașina venea dispre Prefectura Timiș, iar după pod, șoferița a vrut să vireze dreapta spre Complexul Studențesc, dar a ratat curba, a lovit bordura și, cel mai probabil, a tras de volan tot spre dreapta, ajungând în Bega.
”Eu am 43 de ani, ea are 33. Trecuserăm de pod și am virat dreapta și dintr-o dată ne-am dus în Bega. Nu știa foarte bine să vireze și a ratat virajul”, a povestit bărbatul care era în mașină, pentru reporterii www.tion.ro.
UPDATE 2: Șoferița a ajuns la spital și respiră singură.
Femeia era în stop-cardio respirator când a fost preluată de ambulanță. Medicii veniți la locul accidentului au reușit să îi repornească inima, dar au dus-o la spital doar cu puls slab, nu putea să respire singură, era ventilată mecanic.
După intervenția medicilor la Spitalul Județean din Timișoara, femeia a început să respire singură.
Citiți principiile noastre de moderare aici!