Bugetul Ministerului Transporturilor pentru anul în curs este unul destul de generos, fiind vorba de peste 4,3 miliarde de lei. Conform proiectului de buget, cele mai importante lucrări care vor fi susţinute se referă la autostrăzile aflate în lucru. Un top al acestora arată că cei mai mulţi bani vor merge către autostrada A10, Sebeş – Turda, cu 950 de milioane de lei. Pe locul al doilea se situează autostrada Braşov – Borş, celebra autostradă Transilvania, pentru care sunt prevăzuţi în buget 903 milioane de lei. Pentru cel de-al treilea obiectiv, autostrada Lugoj – Deva, sunt prevăzuţi în proiectul de buget 805 milioane de lei.
Pe lista promisiunilor care ar urma să fie bugetate apar şi numeroase centuri şi autostrăzi, unde se vor susţine cu bani de la buget realizarea de studii de fezabilitate pentru proiecte noi: autostrada Târgu Mureş – Iaşi – Ungheni, Ploieşti – Buzău – Bacău – Paşcani, dar şi autostrada care ar urma să salveze de statul în trafic al celor care merg spre staţiunile de pe Valea Prahovei, Braşov – Comarnic.
La capitolul centuri de ocolire apar lărgirea la patru benzi a centurii Bucureştiului, cu 216 milioane, Centura Bacău, cu 200 de milioane, Centura Satu Mare, cu 137 milioane sau Târgu Mureş, cu 106 milioane.
Centura sud pentru Timişoara nu apare la obiectivele menţionate, aici procedura este deja demarată, banii pentru plata reactualizării studiului de fezabilitate fiind prevăzuţi în bugetul separat al Companiei Naţionale pentru Administrarea Infrastructurii. Construcţia efectivă a centurii ar putea demara la începutul lui 2018, desigur dacă toată birocraţia legată de proiect va fi rezolvată.
Cifrele prezentate în proiectul de buget reprezintă credite bugetare, adică sume aprobate prin buget, reprezentând limita maximă până la care se pot ordonanţa şi efectua plăţi în cursul anului bugetar.
Articole pe aceeași temă:
Lotul 2 din autostrada Lugoj – Deva, aproape de deschidere
Avem o prima data pentru deschiderea lotului 2 din autostrada Lugoj – Deva
Lucrarile inainteaza cu succes pe cele trei loturi din autostrada Lugoj – Deva
Citiți principiile noastre de moderare aici!