Pe primul tronson, cel dintre Arad şi Timişoara, cele două spaţii de servicii, situate la kilometrul 530+536, sunt funcţionale, dar numai la nivel de parcare. Urmează tronsonul 1 din autostrada Timişoara – Lugoj, spaţiile de servicii de la kilometrul 500+585 fiind funcţionale pe ambele sensuri de mers, aici fiind accesibile atât parcarea, cât şi toaletele.
După ce şoferii ies de pe autostradă, lotul 2 din Timişoara – Lugoj fiind în lucru, intră pe drumul naţional şi pot din nou intra pe autostradă pe tronsonul 1 din Lugoj – Deva. Fericire, aici există alte două spaţii de servicii, câte unul pe fiecare parte a autostrăzii, la kilometrul 446+890. Şi aici funcţionează şi toalete şi parcări.
Şi din nou, după acest lot se termină autostrada. Se intră pe drumul naţioal, lipsind trei alte loturi aflate în lucru, iar ulterior se poate utiliza din nou autostrada de la Deva spre Orăştie. La kilometrul 340+510 există, pe ambele sensuri de mers, spaţii de servicii. Acestea sunt funcţionale la „capacitate maximă” adică şi toalete şi parcare.
Ultima bucată de autostradă pe care se poate circula este cea dintre Orăştie şi Sibiu. La kilometrul 316+160, atât pe stânga cât şi pe dreapta, au fost realizate noi spaţii de servicii. Dacă aveţi nevoi, atunci e o problemă. Aici există doar parcare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!